Tomografia sistemului de Sănătate: Aparatura medicală în România – ”decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost” - CursDeGuvernare.ro
marți

26 octombrie, 2021

Tomografia sistemului de Sănătate: Aparatura medicală în România – ”decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost”

19 ianuarie, 2017

România este statul membru UE în care se regăsesc cele mai puține și cel mai prost utilizate aparate de imagistică medicală, potrivit datelor publicate în această săptămână de către Eurostat. Astfel, sunt printre codași la numărul de computer-tomografe și aparate cu rezonanță magnetică raportat la populație, iar la camere cu raze gamma angiografe și unități pentru mamografie figurăm pe ultimul loc.

Dar, dacă problemele financiar-bugetare ar putea constitui o scuză în acest sens, nu există nicio explicație pentru proasta organizare în utilizarea aparatelor existente în spitale și ambulatoare. Aici apărem ca un fel de curiozitate la nivel european. După ce că nu avem cu ce să facem investigațiile absolut necesare tratamentelor unor boli grave, nici nu folosim ce avem decât cu o frecvență foarte redusă, departe de practica europeană și de eficiența cu care ar trebui să cheltuim puținii bani de care dispunem.

Am selectat din materialul întocmit de Eurostat, situațiile din câteva țări reprezentative, pentru a ști cam pe unde ne situăm și cât am mai avea de lucru la o infrastructură mai puțin vizibilă decât marile proiecte de drumuri și altele asemene, dar cu mult mai necesară dacă avem ghinionul să ajungem să apelăm la asistența medicală.


Dacă ne uităm la vecinele din regiune, Ungaria și Bulgaria, precum și la cele două mari puteri de referință ale UE, Germania și Franța se pot face câteva observații relevante:

1.Fără a mai încărca cu date și pentru alte state materialul, doar pe alocuri, ”ratăm” ultimul loc la dotarea ca număr de aparatură în favoarea Ungariei. În schimb, bulgarii se bat să ajungă din urmă Occidentul la cantitatea de imagistică medicală, fiind aproape de Germania și mult peste Franța pe segmentul de computer tomograf.

2.Suntem foarte slabi, dar devansăm măcar bulgarii la utilizarea efectivă a echipamentele existente. Însă rămânem cu mult în urma eficienței cu care utilizează ungurii aparatura de care dispun. La acest capitol, ei reușesc din puținul de care dispun mai multe scanări cu computerul tomograf la suta de mii de locuitori decât germanii și sunt mai eficienți pe segmentul de rezonanța magnetică decât francezii.


3.Practic, bulgarii pierd avantajul dotării superioare față de unguri prin utilizarea ”românească” a echipamentelor medicale de care dispun, după cum germanii se înclină în fața francezilor, care compensează cu brio numărul semnificativ mai mic de aparate prin utilizarea lor intensivă.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Pentru noi, concluzia ar fi că ar trebui să învățăm de la unguri cum să folosim puținele aparate germane pe care ni le-am permite, cu eficiență franceză. Desigur, pentru asta ar trebui să învățăm cum stă treaba cu un concept simplu pentru toți cursanții în economie aplicată, cel de cost total de operare ( total cost of ownership).

Adică să alocăm sume mai consistente (exclus prețul minim de achiziție !), dar mai ales cu cap. Să ne organizăm mult mai performant utilizarea, cu consumabile, service, revizii și piese de schimb, ținînd cont de durata normată de funcționare, evoluția în timp a ratei de defectare și de uzura morală. Pare complicat ? Păi, dacă tot nu prea avem bani dar avem pretenția că suntem inteligenți, hai să demonstrăm chestia asta. La nivel de sistem medical, nu individual.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr