Riscul de sărăcie consemnat în România pentru totatul populației a fost mai ridicat în anul 2019 decât în anul 2008, potrivit datelor publicate de Eurostat. Aproape un român din patru ( 23,8%) a avut un nivel al venitului disponibil echivalent mai mic decât 60% din valoarea mediană la nivel național.
De reținut, acest indicator critic pentru nivelul de trai a avut valori mai scăzute în perioada de criză 2009 – 2013 decât după revenirea rezultatelor economice la nivelul din 2008 și s-a stabilizat în ultimii trei ani la un nivel similar cu cel de dinaintea crizei precedente. S-au produs, însă, modificări semnificative pe grupe de vârstă.
/
Notă: Indicatorul de sărăcie relativă este definit ca pondere a persoanelor care au un venit echivalent disponibil situat sub pragul de 60% din nivelul median (cel mai des întâlnit) la nivel național, potrivit definiției EU-SILC (abrevierea în lb. engleză de la Statistica UE pentru venituri și condiții de viață)
/
Relevant, dar și surprinzător pentru categoriile care au preluat șocul crizei economice ( deoarece au fost afectați fără a putea întreprinde nimic), tinerii cu vârsta de până la 18 ani au atins un nivel maxim de sărăcie relativă în 2014 ( șase puncte procentuale peste nivelul din 2008, când, oricum, erau cei mai afectați. De-abia în 2017 au coborât sub acel nivel, via (cel mai probabil) creșterile salariale acordate părinților.
La categoria 18 – 24 de ani, degradarea situației materiale a fost încă și mai pronunțată iar situația s-a înrăutățit chiar până în 2015, maximul atins fiind de 35%. Tentativa de revenire din 2018 a fost anulată în 2019. Când, tot suprinzător pentru unii ( preocupați excesiv de persoanele în vârstă) cei aflați la început de activitate au trecut pe primul loc în topul sărăciei din România.
Reducerea abandonului școlar și creșterea ratei de ocupare la tineri sunt deziderate cunoscute dar care nu au beneficiat de atenția ( și fondurile) corespunzătoare din partea factorilor de decizie. Investiția pentru viitor în capitalul uman a fost temporizată în favoarea unei atenții canalizate spre trecut, spre pensii, justificată de interese electorale imediate.
Cei aflați la maximul potențialului de muncă și care au scos România din criză (grupa 25 – 49 ani) au rămas relativ sus în topul sărăciei ÎNCĂ TREI ANI după revenire (2015 – 2017), pentru a ajunge la nivelul precriză de-abia după zece ani și numai în 2019 au reușit să se ducă sub pragul de unu din cinci (19,8%) de altfel și cea mai bună valoare a momentului – rezultat datorat creșterilor salariale.
La grupa 50 – 64 de ani, cu totul neașteptat pentru persoanele mature care ar fi trebuit să ajungă, de principiu, în posturi superioare spre final de activitate, rata de sărăcie scăzută ușor pe perioada crizei a revenit peste peste nivelul din 2008 și s-a deteriorat sistematic din 2015 încoace. Ceea ce ar trebui să ridice un semn de întrebare, mai ales că rata de ocupare a și crescut pe acest interval de vârstă.
Dar marea supriză ( generatoare, cu siguranță de mari controverse prin aceea că se contrazice o teză populară înscrisă deja în softul colectiv) este că cele mai frecvente valori reduse din tabelul pe categorii se regăsesc la cei de 65 de ani și peste, adică la persoanele care au atins vârsta de pensionare.
Aici regăsim și pe cei care au traversat perioada 2011- 2013 cu cele mai mici valori la nivel național în ceea ce privește riscul de sărăcie. Deși, în marea lor majoritate, NU au participat la efortul de ieșire din criză. Ei au stat până în 2017 acolo unde au reușit să ajungă salariații de-abia în 2019.
De-abia apoi, riscul lor de sărăcie a crescut sensibil, dar s-au poziționat în 2018 ușor sub rata medie la nivel național și în 2019 ( când indexarea punctului de pensie a fost întârziată „strategic” până la 1 septembrie, apoi a venit brusc o majorare consistentă) a urcat la 1,3 puncte procentuale peste media națională (de reținut, însă, 1,4 pp sub valoarea din 2008).
Iar asta ca MEDIE pentru 2019 și nu ca punct de plecare pentru 2020. An pentru care a fost deja votată o majorare cel puțin bizară ( în contextul datelor prezentate de Eurostat) de 40% (?!) a pensiilor. Deși nu aici este categoria cea mai afectată, ci la tineri, fie ei la școală fie apți de muncă, unde procentajele sărăciei relative au trecut de 30%.
Reiterăm că cea mai nefericită evoluție în timp se regăsește pe intervalul de vârstă 18 – 24 de ani, de la doar 21,9% în 2008 la 31,3% (valoare record) pe 2019. Foarte probabil, la pensionari, suntem acum, după majorarea de 15% din septembrie anul trecut, sub media națională.
(Citiți și: ”Tinerii, cei mai loviți de Covid: de criza economică Covid”)
Desigur, unii tineri se pot „scoate” părăsind țara, ceea ce chiar a contribuit pe termen scurt la majorarea artificială a PIB-ului pe locuitor. Însă cum rămâne cu cei care lucrează aici și a căror speranță de trai decent la pensie se reduce odată cu îngustarea bazei de susținere și cu creșterea datoriei publice acumulate ?
De aceea, alocarea banilor din taxe și impozite și (eventual) împrumuturi prin bugetul de stat ar trebui să țină cont în primul rând de indicatorii de nivel de trai pe vârste și perspective de evoluție socio-economică și de perspectiva convergenței cu țările dezvoltate, NU de sondajele electorale. Altminteri, vom reveni din 2021 încolo la redistribuirea riscului de sărăcie pe modelul anilor 2011 – 2014.
Un răspuns
Ei, tinerii au viața în față, se descurcă ei. La putere în România acu e geronto-kleptocrația!
Moșii cu relații, ex-barosani în aparatul PCR, actualmente PSD, fac, dreg și dorm de rup în Parlament. Tinerii? Un pericol major pentru gerontocrația cleptocrată a PCR-FSN-PDSR-PSD. Și ne mirăm de ce un sfert din populația României lucrează peste granițe? După Siria, ca emigrație urmează România. Da, și în România este război civil – PCR-PSD împotriva societății civile (de la Piața Universității și până la 10 august).