sâmbătă

20 aprilie, 2024

14 martie, 2019

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a cerut Ministerului Educației retragerea titlului de doctor în științe pentru 30 de persoane ale căror teze de la finalul studiilor sunt suspectate că au fost plagiate după alte lucrări, anunță un comunicat al instituției.

„Academia a urmat procedurile legale în vigoare și a transmis Ministerului Educației Naționale rezultatele analizelor tehnice care confirmă suspiciuni de plagiat în cazul a 30 de teze de doctorat, cu propunerea rectorului de retragere a titlului”, menționează comunicatul.

În afara acestora mai există trei cazuri celebre, care se află acum în instanță, autorii plagiatului atacând în instanță concluziile evaluării realizate de Academi:

  • Dimitrie Bogdan Licu – fost procuror general
  • Mihai Tudose – fost premier
  • Loredana-Claudia Radu – avocată, nepoata fostul ministru de Interne și fost vicepremier Gabriel Oprea, a fost acuzată că l-a ajutat pe fostul primar Neculai Onţanu să primească mită un teren

În anul 2017, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a inițiat o anchetă internă de evaluare a Școlii doctorale „Informații și securitate națională”, inclusiv prin verificarea tuturor tezelor de doctorat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: