8 decembrie, 2014

Scriitoarea Tatiana Niculescu Bran a anunţat luni pe pagina sa de Facebook că a primit, din partea preşedintelui ales, Klaus Iohannis, propunerea de a fi purtătorul său de cuvânt şi consilier de comunicare.

„Preşedintele ales al României, dl. Klaus Iohannis, mi-a propus să-i fiu purtător de cuvânt şi consilier de comunicare. Sunt onorată că s-a gândit la mine. Las deoparte cartea pe care mă apucasem s-o scriu, şi devin, aşadar, din purtătoare de cuvinte, purtătoare de cuvânt”, a scris aceasta pe Facebook, într-un gest total neuzual într-o astfel de situaţie.

Tatiana Niculescu Bran este jurnalist şi scriitor. Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, Secţia Română de la Londra. Între 2004 şi 2008, ea a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti.


În anul 2006, Tatiana Niculescu Bran a publicat primul roman non-ficţional din literatura română, ”Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de ”Cartea Judecătorilor”.

Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. ”Spovedanie la Tanacu” a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi volum a inspirat, de asemenea, filmul ”După dealuri” al lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.

Potrivit Mediafax, surse din staff-ul preşeditelui ales au confirmat că Tatiana Niculescu Bran este optţiunea preşedintelui Iohannis.

Alte nume de consilieri vehiculate în spațiul public

Săptămâna trecută, Gândul scria despre alţi doi posibili candidaţi la echipa de consilieri a preşedintelui ales: Leonard Orban şi Lazăr Comănescu.


Primul a fost comisar european, ministru al afacerilor europene şi consilier pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit publicaţiei citate, acesta ar putea fi o opţiune pentru politica externă. Totuşi este evidentă specializarea sa în afaceri europene şi de gestionarea a fondurilor europene, un domeniu mai plauzibil de acorperit de către Leonard Orban.

Lazăr Comănescu ar fi avut în vedere pentru aceeaşi poziţie. Diplomat de carieră şi fost ministru de Externe, actualul ambasador al României la Berlin este la final de mandat. În plus, Lazăr Comănescu este cunoscut pentru poziţia pe care a deţinut-o anterior postului în Guvernul condus de Călin popescu Tăriceanu: aceea de reprezentant permanent pe lângă UE, în timpul cele mai grele şi intense perioade – aceea dinaitne de negociere pentru aderarea la UE şi primul an de apartenenţă la Uniunea Europeană.

O propunere de consilier contestat vehement de societatea civilă

Printre primele nume date pentru echipa lui Klaus iohannis a fost cel al lui Dan Mihalache, fost deputat PSD şi consilier al lui Adrian Năstase, ulterior transferat la PNL, unde a ocupat pe rând postul de secretar general adjunct al Guvernului Ponta, apoi de secretar general al Senatului în timpul mandatului lui Crin Antonescu.

Acesta ar fi fost propus pentru postul de şef al cancelariei prezidenţiale, după ce, în timpul campaniei electorale, a gestionat relaţia cu institutele de sondare a opiniei publice şi a scris cele mai multe dintre discursurile candidatului Klaus Iohannis.

Această nominalizare a suscitat o reacţie vehementă a mai multor personalităţi ale culturii şi vieţii publice din România, care i-au adresat preşeditnelui ales o scrisoare deschisă publicată de Revista 22.

„Suntem totuşi uimiţi şi îngrijoraţi că v-aţi oprit, pentru funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil”, se arăta în scrisoare.

„De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, şi până la felul în care se exprimă domnia sa (jigodie frustrată, mai du-te şi tu în mă-ta, mai caută pe goagăl) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare”, au scris cei 27 de semnatari, printre care Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o reacţie la acest apel al societăţii civile. „Mulţumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor şi angajamentelor pe care mi le-am luat faţă de românii din ţară şi din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privinţa echipei de consilieri”, a răspuns preşeditnele ales pe pagina sa de Facebook.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: