“Pe Pilonul II am decis o majorare de 0,1%, faţă de 0,5%, deci contribuţiile vor ajunge la 5,1%. Am decis să facem totuşi o majorare, să dăm mesajul că ştim problema demografică, că ne interesează, dar pe de altă parte în buget nu exista loc de altceva”, declara ministrul tehnocrat al Finanțelor Anca Dragu, la finele săptămânii trecute.
Altfel spus, chiar și dacă se va acorda pentru plata pensiilor viitoare ale actualilor angajați ( să vedem dacă va fi loc pentru acordare) diferența de 0,4% în 2017, pe lângă cele deja 0,5% pentru fiecare an angajate prin programul de constituire a pensiei obligatorii administrate privat, rezultatul va fi diminuarea pensiilor care se vor plăti prin 2023, 2029 sau 2037.
Mai clar, se va crește suma virată pentru pilonul doi de pensii cu 0,1% din venitul salarial brut în 2016 și ar urma să se adauge 0,9% de-abia în 2017, în loc de 0,5% în 2016 și 0,5% în 2017. Doar că banii respectivi trebuie investiți și înmulțiți. Intrarea lor în cont cu un an mai devreme contează și se va traduce în mai puțini bani pentru toți anii în care se vor plăti pensiile constituite prin pilonul doi.
„În noul buget avem capacitatea, pe baza strategiei fiscal-bugetare, de a creşte, dincolo de indexarea pe care am făcut-o în fiecare an, avem posibilitatea să indexăm pensiile cu până la cinci la sută” spunea Victor Ponta, prim-ministru, pe 3 octombrie 2015 (Jurnalul Național, 4 octombrie 2015). Așadar, nu 5% ci până la 5%.
Ce nu pare a fi clar populației este că Guvernul nu dă bani ci îi redistribuie. Guvernul nu creează bani ci îi dirijează de la unii către alții. Dacă era să fim consecvenți cu mesajul transmis populației, și anume că nu există loc pe motiv de relaxare fiscală, nu se mai rotunjea nici indexarea pensiilor aflate acum în plată la 5%. Se dădea o indexare, calculată tehnocrat, de 4,9% sau 4,7% sau 4,3%.
După care se vedea cum rămâne cu spațiul pentru cele 0,5% neacordate decât simbolic pentru constituirea pensiilor viitoare. Și se putea constata că se pot da 0,2%, 0,3% sau chiar 0,5%, în ideea de a nu afecta drepturile unora care nu s-au prins încă de paguba viitoare, prin supralicitarea drepturilor unora care se așteaptă deja la un beneficiu acordat din bani împrumutați și pe baza majorării datoriei publice.
Ceea ce ridică, din nou, și problema relaxării fiscale prezente (care determină ”lipsa de loc” pentru altceva) la schimb cu ”încordarea” fiscală viitoare (care nu contează). Respectiv, noul Executiv a acceptat în bugetul pe 2016 măsurile luate pe bani care știm de la început că nu vor exista (în plus față de banii pe care oricum nu-i puteam acoperi, dar erau admiși în limita siguranței financiare).
Banii aceștia pentru obligațiile asumate în plus de stat nu avem de unde să-i colectăm iar nota de plată a dobânzilor eterne până la stingerea acestei datorii este pusă, prin impozite și taxe, pe seama generațiilor care vor mai lucra în România. Politic ar putea fi în interesul celor care vor să rămână la putere, dar tehnocrat nu prea merge. Mai ales că afectează pensiile celor aduc banii la buget, au ieșit în stradă și au schimbat guvernul, pentru că s-a terminat ”locul” exact la ei.
Ne întoarcem astfel la Ion Luca Caragiale, care surprindea cu maximă precizie soft-ul românesc etern în materie de management: ”Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”
