Strategul-șef de la Casa Albă – retras din Consiliul Național de Securitate al SUA
Steve Bannon, strategul-șef de la Casa Albă, a fost retras miercuri, de președintele Donald Trump, din Consiliul Național de Securitate al SUA. Măsura, care a

Vlad Alexandrescu a fost revocat marți din funcție, pe postul de ministrul al Culturii fiind propusă Corina Șuteu (foto), fost director al ICR New York.
Premierul Dacian Cioloș a semnat joi deciziile de eliberare din funcție a președintelui ANAF – Gelu Ștefan Diaconu, și a vicepreședintelui ANAF – Mihai Gogancea
Judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii, a decis joi Curtea Constituţională, care a constatat că două prevederi joi ale
Fostul ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a susținut, marți, la Antena 3, că a fost revocat din funcție ”dintr-o greșeală și un capriciu a
Cabinetul Victor Ponta a ajuns aproape de jumătatea mandatului de 7 luni cu care a pornit la drum în luna mai, însă nu a reușit
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a revocat, marţi, pe Sorin Blejnar din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi l-a pus în locul
Președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, este propunerea PDL pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, în locul prim-vicepreședintelui PDL, Teodor Baconschi, susțin luni