Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a revocat, marţi, pe Sorin Blejnar din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi l-a pus în locul său pe Şerban Pop.
Pop a fost vicepreşedinte al ANAF în perioada 2008-2009, în timpul Guvernului Călin Popescu-Tăriceanu.
El a fost, însă, schimbat din funcţie în ianuarie 2009, de premierul de atunci, Emil Boc.
De asemenea, Şerban Popa fost şi şef de cabinet al lui Mihai Tănăsescu, în perioada în care acesta din urmă era ministru de Finanţe în Guvernul PSD condus de Adrian Năstase, în perioada 2000-2004.
(Citeşte şi: Patru instituţii de control financiar şi 30.000 de funcţionari adună cel mai nesigur buget din Europa)
În 17 februarie, premierul Ungureanul le dăduse termen două luni oficialilor cu competenţe în combaterea evaziunii fiscale să strângă un plus de 1,5% din PIB venituri la buget.
Într-o declaraţie făcută presei în 10 aprilie, Sorin Blejnar recunoştea, cu şapte zile înainte de expirarea ultimatum-ului, că strânsese 4,9 miliarde de lei, reperezentând aproximativ 0,8% din PIB.
Sorin Blejnar spune că va conduce direcţia ANAF de control al marilor averi
Fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, a declarat la Realitatea TV că de miercuri îşi va desfăşura activitatea ca şef al unei direcţii din cadrul ANAF, pentru controlul marilor averi, în scopul impozitării veniturilor nedeclarate.
„Este o funcţie publică. Eu sunt funcţionar public de vreo 20 de ani, mi-am exercitat în cadrul funcţiei publice mai multe funcţii atât de execuţie cât şi de conducere, este funcţia publică în care îmi voi exercita activitatea profesională în următoarea perioadă de timp”, a spus Blejnar, la Realitatea TV.
De asemenea, el a susţinut că şi-a transmis demisia în alb, la cabinetul prim-ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu încă de acum două luni, când premierul le-a cerut şefilor instituţiilor cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale ca în 60 de zile să crească veniturile la bugetul de stat cu 1,5% din PIB.
„Am decis să-mi transmit în alb demisia la cabinetul primului-ministru. Eu sunt ardelean, sunt un om de onoare şi oamenii de onoare, atunci când au o ţintă pe care este posibil să nu o realizeze, trebuie să acţioneze în consecinţă. Acum două luni de zile am transmis în alb demisia mea semnată la cabinetul primului-ministru”, a mai spus Blejnar.
El a arătat că potrivit unor evidenţe de acum o săptămână ANAF a reuşit să aducă 1% din PIB la bugetul de stat, în cele două luni.
UPDATE Guvern: Blejnar a fost schimbat din funcţie din cauza capacităţii manageriale reduse
Guvernul a precizat că Sorin Blejnar a fost demis de premier, marţi, prin telefon, în urma analizei capacităţii manageriale a conducerii ANAF.
„Experţii de la cabinetul premierului au făcut o analiză cu privire la performanţa managerială a conducerii ANAF şi rezultatul este revocarea din funcţie a şefului ANAF”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, citat de AGERPRES.
De asemenea, şeful Guvernului a fixat ca sarcină pentru noul preşedinte ANAF, Şerban Pop, reforma Agenţiei, conform parteneriatului cu Banca Mondială.
„Noul preşedinte are sarcina să facă reforma ANAF-ului conform parteneriatului cu Banca Mondială”, a precizat Suciu.
Un răspuns
Deci daca a fost slab ca sef general ANAF va fi extrem de bun in sectia dedicata controlului marilor averi ? Curioase aceste rocade , rotatii de cadre . 🙂