sâmbătă

18 mai, 2024

psd

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat la malul mării conducerea centrală a partidului, preşedinţii organizaţiilor judeţene, membrii Executivului și ai grupurilor parlamentare. Oficial demnitarii PSD vor face o analiză privind activitatea Guvernului Viorica Dăncilă la şapte luni de...
31 august, 2018
PSD și ALDE au câștigat alegerile și guvernează, de un an și jumătate, în baza unor promisiuni parțial onorate, doar la capitolele salarii, pensii și siguranța bugetarilor. În rest, coaliția s-a preocupat mai puțin de economie, de dezvoltare....
6 august, 2018
Liderul social-democrat Liviu Dragnea ar trebui să iasă public şi să explice de ce a semnat protocolul cu SRI, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că „altfel, mesajul pe care îl transmite public de...
22 iulie, 2018
​ Plenul Senatului a adoptat marți modificarea Codului Penal, într-o ședință tumultoasă și în care cvorumul a fost asigurat cu ajutorul pe care UDMR l-a acordat coaliției majoritare. Scorul înregistrat a fost: 74 voturi „pentru”, 9 abțineri și 28...
3 iulie, 2018
Conducerea PSD a discutat oficial și a acceptat, luni, propunerea ca deputatul PSD Gabriel Vlase să preia şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Chestiunea a fost discutată inclusiv cu partenerul de coaliție, ALDE, care la rându-i a acceptat...
25 iunie, 2018
„We decided to be much firmer and more radical. My way of having a correct procedural approach in the Parliament proved wrong. In the Parliament, we can no longer talk about adopting through a normal procedure. Any law,...
25 iunie, 2018
Vicepreşedintele PSD Paul Stănescu le-a cerut tinerilor social-democrați participanți la o conferință ce a avut loc la Slatina, să fie pregătiți pentru o viitoare acțiune de amploare, „decisivă” pentru România. „E posibil din nou să mergem la Bucureşti...
24 iunie, 2018
”Am decis să fim mult mai fermi și mai radicali. Maniera mea de a avea o abordare procedurală corectă, în Parlament, s-a dovedit greșită. În Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală. Orice lege,...
22 iunie, 2018
Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și șase luni cu executare în Dosarul angajărilor fictive. Este prima sentință pronunțată în acest caz, liderul PSD având dreptul să atace decizia de joi. De asemenea, Înalta Curte de...
21 iunie, 2018
Președintele Klaus Iohannis l-a propus pentru șefia SIE pe Gabriel Vlase (47 de ani), deputat PSD. Propunerea a fost înaintată Parlamentului. Prezentăm comunicatul președinției: Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art....
14 iunie, 2018
Peste 150.000 de oameni au fost aduși din toată țara la București, sâmbătă seara, ca să îi asigure audiență și sprijin lui Liviu Dragnea în lupta liderului PSD cu ”statul paralel”. În esență, manifestarea s-a dorit o etalare a sprijinului de...
10 iunie, 2018
Mitingul anunţat de multă vreme de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului...
4 iunie, 2018
Liviu Dragnea și-a anunțat colegii de partid, marți, că mitingul programat pentru 9 iunie nu va mai fi unul de susținere a Cabinetului Viorica Dăncilă, ci unul de protest față de abuzurile din justiție. Pe 8 iunie ar...
29 mai, 2018
PSD a decis în sfârșit să organizeze un miting pentru susţinerea premierului Viorica Dăncilă. A fost stabilită şi data manifestaţiei, în mod neoficial: 9 iunie. Urmează ca zilele următoare să fie făcut anunțul de către Liviu Dragnea, anunță...
28 mai, 2018
Fostul ministru al Sănătăţii deputatul Nicolae Bănicioiu a anunţat vineri că demisionează din PSD pentru a se alătura partidului lui Victor Ponta, Pro România. Bănicioiu acuză lipsa de consecvenţă şi deprofesionalizarea continuă a partidului sub conducerea lui Liviu...
25 mai, 2018
Președintele Klaus Iohannis a susținut marți o declarație de presă în care a exprimat îngrijorare față de incertitudinile care planează în jurul a două teme importante pentru România: gradul precar de absorbție al fondurilor europene și presiunile la...
22 mai, 2018
Președintele PSD, Liviu Dragnea, reacționează după ce liderul PNL Ludovic Orban a depus o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncilă, plângere care a ajuns deja la DIICOT. Potrivit Digi 24, șeful PSD dă vina pe Klaus Iohannis,...
17 mai, 2018
PSD amână marele miting din Bucureşti după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va ataca la CCR legea referendumului privind redefinirea familiei. „Nu sunt mulţumit cu anumite aspecte care apar în această lege şi o voi trimite...
13 mai, 2018
Peste 5.000 de persoane au participat sâmbătă seara la mitingul organizat în fața guvernului și  intitulat „Vrem Europa, nu dictatură!”.  Ei acuză că acțiunile coaliției PSD-ALDE „au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea...
13 mai, 2018
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că nu a fost consultat cu privire la declarația UE privind mutarea la Ierusalim a ambasadelor din Israel, declarație blocată de România, alături de Cehia și Ungaria. PSD riscă să scoată România...
12 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: