13 mai, 2018

PSD amână marele miting din Bucureşti după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va ataca la CCR legea referendumului privind redefinirea familiei.

„Nu sunt mulţumit cu anumite aspecte care apar în această lege şi o voi trimite Curţii Constituţionale”, a spus sâmbătă șeful statului.


Decizia șefului statului schimbă şi strategia PSD, care amână pentru la toamnă mitingul de un milion de oameni programat inițial pentru luna mai și apoi programat a se desfășura în luna iunie.

„Ca referendum, chiar dacă nu s-ar putea în luna iunie, cum Partidul Social Democrat a luat decizia să facă referendumul pentru familie, sunt convins că dacă nu, îl vom face în toamnă. Nu renunţăm la acest lucru, asta e important”, a declarat Paul Stănescu, vicepremier și vicepreşedinte PSD, citat de Digi24.

Coaliţia pentru Familie a depus la Parlament, în urmă cu doi ani, o iniţiativă de modificare a Constituției însoțită de 3 milioane de semnături.

Anul trecut, Curtea Constituțională a decis că inițiativa cetățenească pentru care au semnat peste trei milioane de români îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.


Inițiativa a fost demarată de Coaliția pentru familie și cere modificarea articolului 48 din Constituţie, care acum precizează: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Ei doresc înlocuirea termenului “soți” cu expresia “bărbat şi femeie, care poate da naştere la copii”.

Potrivit articolului 146 litera a din Constituție, după avizul pozitiv al Curții Constituționale va începe procedura de legiferare în Camera parlamentului sesizată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: