Proiect MS: Pacienţii vor da, la externare, o coplată între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria spitalului
Pacienţii internaţi în spital mai mult de o zi vor da, la externare, o coplată între 40 şi 80 de lei, în funcţie de categoria

Noul proiect al Legii Sănătății aduce o flexibilitate nemaiîntâlnită până în prezent în finanțarea activității medicale publice. Spitalele publice nu vor mai avea caracter de
Sistemul de asigurări de sănătate este cel care pare să se schimbe cel mai drastic prin proiectul noii Legi a Sănătății. Viitoarea lege urmează să
Ministerul Sănătății a postat, miercuri, pe site proiectul legii sănătății, termenul limită până la care se pot face propuneri pe marginea textului fiind a 30-a
Dezbaterea pe marginea viitoarei legi pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate, elaborate la Cotroceni, ridică problema lărgirii bazei de aplicare a contribuţiilor la asigurările
Consilierul prezidenţial pe probleme de Sănătate, Virgul Păunescu, a pus în dezbatere principiile viitoarei legi a Sănătăţii, care se anunţă una a modificărilor radicale faţă de actualul sistem. Finanţarea, sistemul de asigurări şi pachetele de servicii vor conferi atât pacientului, cât şi prestatorilor de servicii medicale o cu totul altă abordare a Sănătăţii.
Dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii şi la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.