miercuri

14 august, 2024

newsmain

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat joi, în ședință, participarea Armatei României, cu o capabilitate navală, la o misiune sub conducerea NATO, în semestrul al II-lea al acestui an. ”Această capabilitate este inclusă în Pachetul de...
14 septembrie, 2017
Producătorii de gloanțe, arme de asalt şi de rachete din fostele ţări comuniste din Europa de Est au înregistrat o creştere semnificativă a comenzilor, în urma conflictelor din Orientul Mijlociu. Au vândut arme fie direct statelor din regiune,...
14 septembrie, 2017
Francezii sunt cei mai activi cetățeni din toată Uniunea Europeană, potrivit Eurostat – în 2015, unul din patru a participat la un miting, a semnat o petiție sau a avut o altă activitate legată de grupuri politice, asociații...
14 septembrie, 2017
Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare și Piețelor financiare (ESMA) a emis un avertisment neobișnuit de sever privind riscurile care ar putea produce căderea burselor lumii.  Astfel, ESMA confirmă îngrijorările multor analiști ai pieţelor globale și investitori celebri, deşi evită să repete şi...
14 septembrie, 2017
Sindicatele au declanșat campania împotriva deciziei Guvernului de a transfera toate contribuțiile sociale la angajat. Măsura, unică în UE, va diminua veniturile nete ale salariaților, spun liderii Blocului Național Sindical (BNS), una dintre cele trei confederații din România....
13 septembrie, 2017
Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat miercuri CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public. Conflictul ar fi fost declanșat de refuzul Parchetului General...
13 septembrie, 2017
Compania americană Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicaţii software, va transfera majoritatea activităţilor europene de suport hardware către România, pentru a reduce costurile actuale. Procesul de lichidare a unor operaţiuni a fost deja lansat, anunţă publicaţia...
13 septembrie, 2017
Guvernul este nevoit să-și ajusteze negativ planurile privind atragerea de fonduri europene, având în vedere că reduce drastic cofinanțarea bugetată pentru proiectele bazate pe acestea,  potrivit datelor rectificării bugetare aprobate de Guvern miercuri. Cheltuielile cu proiectele de finanțare...
13 septembrie, 2017
Investiţiile străine directe (ISD) au scăzut cu 17,22% în primele şapte luni din acest an față de aceeași perioadă din 2016, până la 2,369 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), date miercuri publicităţii. „Participaţiile...
13 septembrie, 2017
Consiliul fiscal a analizat proiectul rectificării bugetare și a emis, miercuri, avertismentul: ”Creșterea economică peste așteptări nu a fost de natură să asigure convergența veniturilor fiscale încasate cu țintele programate, așa cum ar fi fost de aşteptat, iar...
13 septembrie, 2017
Tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni, potrivit proiectului de Lege privind Internshipul, adoptat miercuri de Guvern....
13 septembrie, 2017
Fostul premier Sorin Grindeanu a fost audiat miercuri, timp de aproape trei ore, la sediul central al DNA. El nu a dorit să dezvăluie cazul. „Am calitatea de martor… Nu pot să vă spun… Sunt lucruri pe care...
13 septembrie, 2017
Moţiunea simplă iniţiată de PNL împotriva ministrului Justiţiei a picat, miercuri, în Camera Deputaților, cu 104 de voturi pentru și 162 voturi de respingere. Șapte parlamentari s-au abținut de la vot. Intitulată „PSD, stăpânul Justiției?! Chiar așa…”, moțiunea a...
13 septembrie, 2017
Activitatea Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost prelungită cu 60 de zile, prin hotărâre a Birourilor Permanente Reunite. Motivul oficial: buna desfăşurare a lucrărilor a fost „blocată” prin refuzul procurorului general Augustin Lazăr de...
13 septembrie, 2017
Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a transmis tuturor inspectoratelor o circulară în care profesorii sunt amenințați cu „sesizarea organelor de stat” dacă vor folosi la clasă materiale auxiliare neacreditate. „Până la adoptarea procedurilor legale pentru acreditarea şi autorizarea auxiliarelor...
13 septembrie, 2017
Un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale transmite miercuri aprecierea președintelui Iohannis față de modul în care președintele Junker pledează pentru unitatea Europei și salutul șefului statului român pentru propunerea ca Sibiul să fie gazda unui summit european....
13 septembrie, 2017
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că țara sa sprijină independența kurzilor, transmite Associated Press. Într-un anunț transmis miercuri dimineață, Cabinetul Netanyahu a precizat că Israelul ”respinge” Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care îl consideră drept...
13 septembrie, 2017
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) nu dorește implicarea ministrului Justiției în procesul numirii procurorilor-șefi și avertizează că trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției ar duce la control politic. Aceasta este poziția DIICOT față...
13 septembrie, 2017
Președintele Jean Claude Junker a menționat România de 4 ori în discursul rostit miercuri în fața Parlamentului European. Prima mențiune nu este onorantă: ”Toți copiii, din toată Europa, trebuie să aivă acces la aceleași tratamente medicale, fac o...
13 septembrie, 2017
Guvernul a cerut şi operatorilor magistralelor naţionale de transport de gaze naturale (Transgaz – TGN) şi electricitate (Transelectrica – TEL) convocarea AGA, pentru a aproba distribuirea unor dividende suplimentare de 171 milioane lei fiecare, potrivit rapoartelor trimise miercuri la...
13 septembrie, 2017

Israel sprijină independența kurzilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că țara sa sprijină independența kurzilor, transmite Associated Press. Într-un anunț transmis miercuri dimineață, Cabinetul Netanyahu a precizat

Israel sprijină independența kurzilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat miercuri că țara sa sprijină independența kurzilor, transmite Associated Press. Într-un anunț transmis miercuri dimineață, Cabinetul Netanyahu a precizat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: