13 septembrie, 2017

Tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni, potrivit proiectului de Lege privind Internshipul, adoptat miercuri de Guvern.

Proiectul va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Prevederile adoptate de guvern:

  • Pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de numărul de salariați angajați cu contracte de muncă, organizația gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajați.
  • Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizație lunară netă de internship, din partea organizației gazdă. Indemnizația de internship va fi cel puțin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată.
  • Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship.

Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului de internship organizația gazdă are obligația asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat și a plății contribuției aferente.

Persoanele juridice care, în termen de 60  de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un  contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de  menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: