marți

13 august, 2024

newsmain

În ziua în care premierul României găsea, la Chișinău, argumente în favoarea schimbării produse în Republica Moldova din punct de vedere al sistemului electoral, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, și comisarul Johannes Hahn (foto) au criticat, oficial, aceste...
21 iulie, 2017
OTP Bank a ajuns la un acord pentru preluarea Băncii Româneşti, de la National Bank of Greece (NBG), continuând seria de achiziţii în Europa Centrală şi de Est, au declarat vineri două persoane apropiate situaţiei, anunță Reuters. ”Este...
21 iulie, 2017
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, la Oradea, că proiectul autostrăzii va fi împărțit în trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se evita atribuirea lucrării către „un constructor neserios” și a adăugat că, până la...
21 iulie, 2017
Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că schimbarea sistemului de alegeri în Republica Moldova este un drept al Parlamentului și a afirmat că ceea ce este ieșit din comun a fost ”distorsionarea realității de cei neprieteni, care au...
21 iulie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului va beneficia de o pensie specială, egală cu cea a judecătorilor CCR, însă care nu poate scădea în funcţie de fluctuaţiile indemnizaţiilor acestor judecători, ceea ce şeful statului...
21 iulie, 2017
Informatizarea și tehnologiile nu schimbă doar vieți în bine, ci aduc noi provocări. Două exemple semnificative în cele ce urmează. Danemarca – outside the box Dacă giganții internetului din Sillicon Valley sunt mai bogați decât multe state din...
21 iulie, 2017
Acțiunile OMV Petrom (SNP) au deschis în creştere cu 0,79%, vineri , după ce au crescut joi cu 2,1%, în urma anunţului că societatea a semnat contractul de vânzare a OMV Petrom Wind Power SRL (care deține parcul eolian...
21 iulie, 2017
Premierul Mihai Tudose a discutat cu reprezentanții Dacia Renault (Groupe Renault România) despre dezvoltarea investițiilor în industria auto, menționând cu acest prilej măsurile pe care Guvernul le are în vedere, printre care finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu. Șeful Executivului a...
21 iulie, 2017
Obligaţia de plată “clawback”, aplicată în mod discriminator fabricilor de medicamente din România, s-a dublat în ultimii două ani şi periclitează accesul pacienţilor la medicamentele manufacturate în ţară şi viitorul unei ramuri economice cu valoare adăugată care trebuie...
21 iulie, 2017
Moneda unică europeană se menține față de dolarul american la nivelul cel mai înalt din ultimii doi ani, după ce Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE) a sugerat că o eventuală reducere a volumului de achiziții de...
21 iulie, 2017
Guvernul a finalizat dosarul de candidatură pentru relocarea de la Londra la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, potrivit unui memorandum...
21 iulie, 2017
Şeful Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, Marin-Marius Florea, a fost demis de către premierul Mihai Tudose, în timp ce Bogdan Stan, demis marţi  de la șefia Fiscului, a fost numit joi vicepreşedinte al ANAF. Marin-Marius Florea coordona Direcţia Generală...
20 iulie, 2017
Guvernul a modificat joi Codul fiscal, stabilind că angajatorul trebuie să asigure plata contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte...
20 iulie, 2017
Guvernul a aprobat joi, prin Memorandum, un Cod de conduită al membrilor Guvernului României. Potrivit unei informări a Executivului, Codul ”reglementează norme de conduită și etică pentru miniştri”. Obiectivul principal al Codului de conduită, menționează comunicatul, îl constituie...
20 iulie, 2017
Președintele Partidul Popular European, Joseph Daul, a denunțat joi schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova, cerând Comisiei Europene să oprească orice finanțare acordată acestui stat și să reevalueze Acordul de asociere UE-Republica Moldova. Parlamentul Republicii Moldova a votat...
20 iulie, 2017
Avocatul Gheorghe Piperea a fost numit consilier onorific al premierului Mihai Tudose pe chestiuni de fiscalitate, banking, piață de capital și insolvență, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată joi în Monitorul Oficial. Potrivit deciziei semnată de Mihai Tudose,...
20 iulie, 2017
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni propune un nou proiect privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru diaspora, care prevede posibilitatea de a oferi granturi de finanțare, a declarat ministrul Andreea Păstîrnac. „Propunem un nou proiect legislativ, mai modern și...
20 iulie, 2017
O platformă de eLearning, cu 12 module de curs care redau tot atâtea principii de bună guvernare, va fi noul instrument prin care Bruxelles-ul va promova în rândul aleșilor și funcționariilor din administrațiile locale acest set de principii....
20 iulie, 2017
Sute de oameni au protestat joi, timp de peste patru ore, în faţa Parlamentului de la Chişinău, faţă de sistemul mixt de vot, relatează Unimedia. Manifestaţia a fost marcată de o serie de îmbrânceli între protestatari şi forţele...
20 iulie, 2017
Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat nemodificate atât ratele de referinţă ale dobânzilor la euro, cât şi pragul de achiziţii de titluri de stat şi obligaţiuni în moneda europeană, potrivit deciziilor luate joi de Consiliul Guvernatorilor BCE. Mai...
20 iulie, 2017

OTP Bank cumpără Banca Românească

OTP Bank a ajuns la un acord pentru preluarea Băncii Româneşti, de la National Bank of Greece (NBG), continuând seria de achiziţii în Europa Centrală

OTP Bank cumpără Banca Românească

OTP Bank a ajuns la un acord pentru preluarea Băncii Româneşti, de la National Bank of Greece (NBG), continuând seria de achiziţii în Europa Centrală

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: