Profesorii din Iași – impozitați deja pentru meditații. Cu cât
Peste 560 de contribuabili, din care 257 de persoane fizice, s-au înscris la ANAF ca să declare încasări de venituri din meditaţii sau activităţi educaţionale.

Mediațiile particulare cu profesorul de la clasă ar urma să fie interzise prin lege începând de anul viitor, această interdicție figurând deja într-un ordin de
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează în 2022 trei proiecte pilot pentru stimularea conformării voluntare, cu scopul îmbunătățirii colectării de taxe și impozite aferente
Unul din trei copii este cuprins în acest sistem al meditațiilor, cu o frecvență mai ridicată în clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, conform
Autoritățile trebuie să ia măsuri astfel încât să se asigure că meditațiile sunt fiscalizate, iar profesorii care nu declară aceste venituri sunt sancționați, în contextul
Profesorii nu pot cere sau accepta bani și cadouri de la părinți, pentru serviciile educaționale, și nici nu pot oferi meditații contra cost pentru proprii
În 2014, numărul profesorilor care au declarat venituri obținute din meditații a crescut, comparativ cu anul anterior, cu aproximativ o cincime – de la 2.167