Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor vor fi desfiinţate şi vor deveni departamente în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Intenţia unei reorganizări a instituţiilor de control fiscal fusese anunţată încă de acum o lună, în exclusivitate pentru cursdeguvernare.ro, de către preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, în cadrul analizei „Patru instituţii de control financiar şi 30.000 de funcţionari adună cel mai nesigur buget din Europa”. Potrivit notei de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, reorganizarea urmăreşte eliminarea competenţelor care se suprapun în materie de control şi administrare fiscală şi creşterea veniturilor colectate, combaterea evaziunii fiscale şi aducerea sub control a problemei arieratelor. Astfel, Garda Financiară şi Vama vor deveni departamente în cadrul ANAF şi vor fi conduse de câte un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat.