Preşedintele a propus miercuri, în şedinţa de guvern, ca banii pe care România trebuie să-i plătescă firmei franco-germane care asigură securizarea frontierei să fie îndreptaţi către IMM-uri. E vorba de 271 de milioane de euro, bani prevăzuţi în bugetul pe 2011.
După ce mai întâi a dat asigurări că România, chiar şi în situaţia ca va fi amânată la integrarea în Schengen, nu va denunţa Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi nu va bloca aderarea Croaţiei la UE, Traian Băsescu a sugerat să fie schimbata destinaţia banilor pentru securizarea frontierei. El s-a referit explicit la firma franco-germană EADS , care asigură implementarea programelor de securizare a frontierei + condiţii tehnice indispensabile intrării în Schengen.
„Decât să cheltuim fără a putea şti când va fi admisă România în spaţiul Schengen, eu cred că ar trebui să privim cu reţinere cheltuirea 271 de milioane de euro, ei pot fi îndreptaţi către IMM-uri şi nu neapărat către EADS” – a spus preşedintele în faţa miniştrilor.
EADS este un grup european ai cărei principali acţionari sunt companiile Daimler, din Germania, şi Sogeade, din Franţa, iar semnarea contractului de securizare a frontierei a stârnit puternice controverse, atât în presa românească, cât şi pe scena politică, din cauza modului în care a fost atribuit.
Luna trecută, Franţa şi Germania au cerut oficial, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene, amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, aderare programată pentru martie anul acesta.
Preşedintele le-a cerut, totuşi, miniştrilor să se bată până în ultima clipă pentru a evita amânarea integrării.
Un răspuns