Ce vor discuta liderii europeni la summitul de la Bruxelles, din această săptămână
Şefii de stat şi de guvern din statele UE vor discuta, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, un raport privind realizarea unei uniuni monetare

Miniștrii de Finanțe din Grupul G7 al țărilor industrializate vor discuta, azi, în regim de urgență, despre problemele din zona euro, semn că îngrijorarea globală
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)
15 premieri din statele Uniunii Europene se adună vineri la Bucureşti, în cadrul adunării grupului „Prietenii coeziunii” – din care face parte şi România. Cele
Grecia riscă să rămână fără lichidităţi spre sfârşitul lunii iunie, dacă instituţiile creditoare internaţionale vor înceta acordarea ajutorului financiar, a avertizat fostul prim-ministru Lucas Papademos,
Negocierile pentru a forma un nou guvern grec au eşuat, iar poporul trebuie să meargă la vot din nou, scrie agenţia de presă bulgară Novinite.
Problema creşterii salariilor în sectorul bugetar, rostogolită pe agenda publică de-a lungul întregii săptămâni trecute, a intrat într-o nouă fază duminică, prin cifra avansată de