Şefii de stat şi de guvern din statele UE vor discuta, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, un raport privind realizarea unei uniuni monetare și economice mai puternice între ţările membre. Potrivit acestui document, citat de presa internaţională, despre care au vorbit oficiali, este vorba despre patru “stâlpi” ai acestei uniuni monetare. Împreună cu progresele făcute pentru o uniune bancară, liderii vor discuta despre o integrare economică mai bună, o integrare mai profundă a politicilor bugetare şi a măsurilor de menţinere a “legitimităţii democratice” în cazul în care unele ţări vor ceda din suveranitatea lor.
Raportul a fost întocmit de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi premierul luxemurghez, şef al miniştrilor de Finanţe din Eurogrup, Jean-Claude Junker.
Documentul, care se referă la viitorul zonei euro, va face un apel la ţările membre să cedeze din puterile proprii de conducere a băncilor, de gestionare a bugetelor naţionale către UE. Potrivit Financial Times, prevederile acestui raport vor fi negociate, iar viziunea privind viitorul pe termen lung al monedei unice va fi dezbătută.
Oficialii europeni consideră că acest deziderat ar putea fi atins într-un an, deşi Berlinul vrea să vadă mai multe progrese către integrarea fiscală, ceea ce ar necesita o schimbare a Tratatului European. Este de aşteptat ca BCE să primească responsabilitatea de supraveghere a sistemului european bancar, în timp ce Autoritatea Europeană Bancară ar avea un rol mai larg de supervizare şi coordonare a activităţii de reglementare în plan naţional.
Documentul, care atrage atenţia asupra propunerilor făcute de Comisia Europeană în 6 iunie, cere “o reciprocitate permanentă şi imediată a riscurilor”, care ar putea fi necesară pentru a opri falimentul băncilor. Raportul sugerează că fondul permanent de întrajutorare al zonei euro ar trebui utilizat pentru recapitalizarea directă a băncilor, mai degrabă decât să fie nevoie de împrumuturi pentru state, care să le acorde, apoi, băncilor.
Planul va fi discutat împreună cu pachetul financiar de 130 de miliarde de euro de stimulare a creşterii economice pe termen scurt, asupra căruia au căzut de acord Germania, Spania, Italia şi Franţa, vineri, aminteşte EurActiv.