30 martie, 2021

Suspendarea facilității prin care firmele plătitoare de impozit pe profit aveau posibilitatea să acorde angajaților 1.500 lei pentru copii care merg la creșă sau grădiniță a fost publicată în Monitorul Oficial, după . Facilitatea, aprobată prin Legea 239/2020, nu s-a acordat niciodată, întrucât lipseau normele de aplicare. Suspendarea până la sfârșitul anului a ajutorului pentru educația timpurie a fost adoptată săptămâna trecută și va reduce cheltuielile bugetare  cu 4,5 miliarde de lei.

Luna aceasta, Ministerul Finanțelor a anunțat renunțarea la prevedere și a oferit câteva explicații:

În practică, așa cum au semnalat atât contribuabilii interesați/organizațiile profesionale interesate de accesarea facilității fiscale privind educația timpurie, cât și organele fiscale, și chiar parlamentari, noile reguli fiscale reglementate s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor din cel puțin următoarele motive:

  • nu sunt definite categoriile de unități eligibile care oferă servicii de educație timpurie, conform legislației în vigoare, în condițiile existenței unei multitudini de categorii furnizori de educație timpurie (ex.: unități alternative de învățământ: Montessori, Waldorf, „after-school”-uri, cluburi ale copiilor etc.), cu forme diferite de organizare juridică (ex.: asociații, fundații, societăți);
  • nu sunt precizate categoriile de cheltuieli eligibile pentru acordarea stimulentului fiscal, în condițiile în care în practică există o multitudine de categorii de servicii furnizate pentru educație timpurie;
  • nu este prevăzută modalitatea de suportare/decontare de către angajator a cheltuielilor cu educația timpurie și nici documentele justificative corespunzătoare;
  • nu este specificată modalitatea de fracționare a plafonului de 1.500 lei/copil între angajatorii părinților şi/sau între angajatorii aceluiași părinte;
  • nu este prevăzută modalitatea de calcul pentru plafonul creditului fiscal, în corelație cu perioada de calcul/declarare a impozitului pe profit (trimestrial/anual); cazul angajatorilor care înregistrează pierdere

Ministerul Finanțelor își anunța, de asemenea, disponibilitatea de a oferi parlamentarilor asistență în vederea rectificării prevederilor Legii nr. 239/2020, astfel încât aceasta” să fie clară, echitabilă și aplicabilă”.

UDMR a depus un nou proiect în Parlament prin care este reintrodusă facilitatea, însă actul normativ a suferit mai multe modificări.

„Amendamentele clarifică noțiunea de educație timpurie, dar și care sunt instituțiile ce pot beneficia de prevederile legii. Totodată noul act normativ prevede ca în cazul în care părinții au optat pentru tichetele de creșă eliberate de autoritățile locale, nu pot beneficia și de sprijinul de 1.500 de lei din partea statului, eliminându-se astfel o posibilă dublă finanțare pentru același serviciu”, a declarat deputatul UDMR de Bihor, Szabó Ödön, inițiatorul proiectului, citat de Digi24.

 


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: