La Vilnius, Lituania, se desfășoară joi și vineri summitul Parteneriatului Estic dintre UE şi şase state din fostul bloc sovietic – Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus. Participă șefi de stat sau de guvern din toată Uniunea și din cele șase state foste sovietice.
Este cel de-al treilea summit al parteneriatului (se desfășoară din doi în doi ani, începând din 2009) și este intitulat ”Afaceri fără frontiere”.
La acest summit, Republica Moldova şi Georgia vor semna Acordurile de asociere cu UE.
Rămâne incertă poziția Ucrainei, după ce în urmă cu o săptămână aceasta a anunțat suspendarea semnării acordului, sub presiunea Rusiei.
UPDATE: Liderii europeni nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere cu UE, la finalul unei noi zile de negocieri. „Din nefericire, se pare că argumentele” în favoarea semnării nu l-au convins pe preşedintele Viktor Ianukovici, a declarat preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.
UPDATE: Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fuele, a declarat joi că UE nu va renunţa la condiţia legată de trimiterea Iuliei Timoşenko la tratament în străinătate, pentru a convinge Ucraina să semneze acordurile.
Comisarul a mai spus, potrivit Kyivpost, că partea ucraineană a invocat îngrijorări legate de problemele comerciale şi de securitatea naţională atunci când a prezentat motivele suspendării semnării acordurilor.
Şi Stefan Fuele a precizat că uşa este încă deschisă pentru Ucraina.
UPDATE: Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a sosit la Vilnius. Potrivit Interfax Ucraina, el are o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene – Jose Manuel Barroso, şi cu preşedintele Consiliului European – Herman Van Rompuy.
La Palatul Marilor Duci, gazda dineului de lucru – Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, le-a spus jurnaliştilor că „multe decizii se vor lua azi şi mâine”, după ce a fost întrebată despre Ucraina.
UPDATE: Un draft al declaraţiei summitului de la Vilnius, draft văzut de jurnalişti de la Europa Liberă, spune că liderii participanţi au luat cunoştinţă de decizia Kievului de a suspenda semnarea acordului economic şi a celui de asociere cu UE, dar, în acelaşi timp, subliniază mobilizarea şi suportul public fără precedent al ucrainienilor în favoarea apropierii de Uniune.
La Kiev şi în mai multe oraşe din Ucraina au loc manifestaţii ale proeuropenilor. Un grup de activişti pro-UE se află şi în capitala Lituaniei şi cere demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.
UPDATE: Premeirul britanic, David Cameron, a sosit în Lituania preocupat de problemele din ţara sa. Abia debarcat la Vilnius, el a transmis pe Twitter că va discuta cu liderii europeni despre migraţie, despre combaterea abuzurilor legate de reglementările UE privind migraţia.
UPDATE: Înainte de a pleca spre Vilnius, unde urmează ca joi seara să ia parte la cina de lucru informală oferită de gazda summitului, Angela Merkel a declarat că probabil se va întâlni cu preşedintele Ucrainei (care şi el va participa la respectiva cină), şi că va cere ieşirea din mentalitatea de tipul „ori, ori”.
„Războiul rece s-a terminat”, a spus Angela Merkel, explicând că Ucraina nu trebuie să aleagă între doi parteneri (Rusia sau UE) şi că fiecare stat trebuie să fie capabil să decidă liber asupra relaţiilor sale internaţionale.
Ajunsă în capitala Lituaniei, Angela Merkel a declarat că nu are nicio speranţă privind semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina la summitul de acum, dar „uşa Uniunii este deschisă”.
UPDATE: Suma de 160 de miliarde de euro pe care o pretinde Ucraina este disproporţionată şi neverosimilă, a declarat Stefan Fuele (foto), comisarul european pentru Extindere.
Acest total, care ar trebui să se fie alocat în 10 ani, înseamnă aproximativ 10% din PIB-ul Ucrainei şi este lipsit de fundament, dacă îl compari cu situaţia celorlalte state care au semnat deja acorduri de liber schimb cu UE, a declarat Stefan Fuele, joi, la cel de-al doilea summit de afaceri de la Vilnius.
UPDATE: Prim vicepremierul Ucrainei, Serghei Arbuzov, le-a declarat jurnaliștilor vineri, la sosirea la Vilnius, că este încrezător că țara sa și UE vor fi capabile să ajungă la o decizie echilibrată în cadrul Parteneriatului Estic.
Serghei Arbuzov a explicat că a venit la Vilnius pentru a reafirma riscurile ce decurg dintr-o eventuală semnare de către Ucraina a Acordului cu UE, să găsească o soluție corectă și eficientă și să o prezinte vineri, la summit. ”Va fi un summit mâine și va fi luată o decizie. Sunt convins că aceasta va fi una pozitivă”, a mai spus prim vicepremierul Ucrainei, care a subliniat că această decizie depinde de negocierile purtate joi la Vilnius.
Serghei Arbuzov le-a spus jurnaliștilor că Ucraina le-a prezentat comisarilor europeni calculele privind finanțarea de care ar avea nevoie pentru compensarea riscurilor economice pe care și le asumă prin semnarea asocierii cu UE.
Președintele Viktor Ianukovici a declarat miercuri seara, într-un interviu acordat tuturor posturilor de televiziune din Ucraina, că țara sa este determinată în ceea ce privește semnarea Acordului, dar trebuie negociate condiții acceptabile.
Toate negocierile de până acum au fost orientate spre ”crearea unor condiţii decente, ca Ucraina să dispună de resurse economice suficiente pentru implementarea acordului vizat”, a spus președintele Ucrainei.
În opinia lui Viktor Ianukovici, pentru ca economia ucraineană să ajungă la standardele europene sunt necesare circa 20 de miliarde euro pe an, „iar în total până în 2017 – circa 160 miliarde”. „Să nu uităm că semnarea Acordului de Asociere nu înseamnă aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Noi nu vom fi antrenaţi la fondurile comunitare”, a spus președintele Ianukovici. Acesta va ajunge la Vilnius joi seara.
UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înainte de plecarea la Vilnius, că România va fi împotriva oricărei condiționari puse Ucrainei, în afara condiţiilor tehnice, pentru semnarea de către Ucraina a acordurilor cu UE.
Șeful statului este însoțit de primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Acesta a refuzat să le explice jurnaliștilor motivul pentru care pleacă împreună cu Traian Băsescu spre Vilnius, preferând să glumească pe seama nepoatei președintelui, pe care o va boteza, potrivit presei din România și Moldova.
UPDATE: Iulia Timoșenko le-a transmis liderilor europeni participanți la summitul de la Vilnius un mesaj în care le solicită să semneze vineri Acordul de Asociere cu Ucraina, ”fără ezitare și fără condiții”, inclusiv fără condiția eliberării ei, dacă președintele Viktor Ianukovici va fi dispus totuși să mai negocieze această această asociere.
„Semnând un acord cu noi, veţi ajuta un popor să depăşească o prăpastie a civilizaţiei creată de ideologii eronate şi imperii agresive”, le-a scris Iulia Timoșenko, fost premier al Ucrainei, condamnată la șapte ani închisoare pentru abuz de putere, într-un proces considerat de statele occidentale ca fiind unul politic.
UPDATE: Štefan Füle, comisarul european pentru Extindere, a declarat joi, la Vilnius, că Ucraina nu trebuie să aleagă îngtre Rusia și UE, că nimeni nu-i cere acesteia să renunțe la acordul de liber schimb cu Rusia. ”Este o practică normală pentru companii să producă mărfuri pentru piețe diferite”, a spus Štefan Füle. El a dat exemplul industriei auto, care produce autovehicule cu standarde diferite pentru SUA, Japonia și Uniunea Europeană.
Cât despre refuzul de a semna Acordul de Asociere, comisarul a spus că este o dezamăgire nu numai pentru Uniune, ci și pentru cetățenii acestei țări. Semnarea Acordului ar fi echivalat cu transmiterea unui mesaj clar, din partea UE, către investitorii din întreaga lume și către piețele financiare internaționale, că Ucraina este serioasă în privința angajamentului de modernizare. Ar fi fost o oportunitate unică de schimbare a trendului recent al investițiilor străine în Ucraina, care scad descurajator, și ar fi creat condiții mai bune pentru negocierea unui nou acord standby cu FMI, a mai spus comisarul pentru Extindere.
UPDATE: Georgia a finalizat procedura de parafare a Acordului de Asociere cu UE. Moldova continuă parafarea.
UPDATE: La Vilnius a început parafarea Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova, pe de o parte, și Georgia – UE, pe de altă parte. Procedura durează câteva ore.
S-a început cu DCFTA (Deep and Comprehensive Free Trade Areas, acordurile de liber schimb.
UPDATE: În ajunul întâlnirii de la Vilnius, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat profund dezamăgit că Armenia și Ucraina au abandonat semnarea acordurilor de asociere: ”Este în mod special regretabil că aceste state au decis să-și reconsidere alegerea din cauza unor presiuni externe. Trebuie să spunem clar și răspicat că presiunea politică și economică exercitată de Rusia asupra partenerilor estici este inacceptabilă. Vreau să subliniez că ușa UE rămâne deschisă și că nu vom abandona niciodată speranțele și aspirațiile locuitorilor din regiune”.
***
“Oferta de a semna un acord de asociere şi liber-schimb fără precedent este în continuare pe masă”, au afirmat, marţi, într-un comunicat comun, preşedintele Consiliului European – Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene – Jose Manuel Barroso.
Președintele Traian Băsescu a repetat miercuri seara că întâlnirea de la Vilnius va fi un eşec dacă Ucraina nu semnează Acordul de asociere, dar a atras atenţia că jocurile nu sunt încă făcute: “În mod categoric, aderarea Ucrainei se joacă până în ultima clipă… Până nu se ridică de la masă Ianukovici (Viktor Ianukovici, preşedintele Ucrainei – n. red.) eu încă sper că va semna”, a spus şeful statului.
(Se actualizează)