joi

28 martie, 2024

1 aprilie, 2016

summitPreședintele Klaus Iohannis va participa vineri la sesiunea de deschidere a summit-ului, la un dejun de lucru și la discuția pe baza unui scenariu pregătit de organizatori care constă în prezentarea, prin intermediul unui videoclip, a unui caz ipotetic de terorism nuclear — furtul de material nuclear sau radioactiv de către actori nestatali și utilizarea parțială a acestuia.

Klaus Iohannis a participat joi seara la cina oferită de președintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă, în onoarea șefilor de delegații prezenți la Summitul securității nucleare. Șeful statului a postat pe Facebook fotografia de protocol în care apare alături de Barack Obama la Casa Albă.

dineu
La cina oferită de președintele Obama, șeful statului a stat între președinții Poloniei și Ucrainei

La finalul summitului, președintele Iohannis va susține o declarație de presă.


Șeful statului va prezenta, afirmă Agerpres, care citează surse din Administrația Prezidențială, un mesaj referitor la responsabilitate și la dorința României de a fi un promotor al celor mai bune practici în domeniul securității nucleare.

România este exemplu de bune practici în domeniul securității nucleare, fiind unul dintre statele care, începând cu 2009, a scos de sub control civil întreaga cantitate de uraniu îmbogățit pe care a detinut-o (vezi graficul de mai jos)

heu
Uraniu îmbogățit aflat sub control civil. Click pentru mărire. Sursa grafic: NYTimes

„Riscurile pentru România sunt la fel de mari în ceea ce privește securitatea nucleară ca pentru orice alt stat, dar riscurile sunt limitate. În condițiile actuale, trebuie să fim nu vigilenți, ci foarte vigilenți”, au precizat sursele Agerpres, care au subliniat că există informații că grupări teroriste încearcă să achiziționeze materiale radioactive.

Șeful statului se află începând de miercuri în Statele Unite ale Americii. El a vizitat joi Muzeul Memorial al Holocaustului, iar vineri se va întâlni și cu comunitatea de români din Washington.


Președintele Iohannis își va încheia sâmbătă vizita în SUA. Summit-ul s-a desfășurat în perioada 31 martie-1 aprilie, la Walter E. Washington Convention Center din Washington, D.C.

Media americane despre evenimentul de la Washington

Președintele Obama a strâns la Washington peste 50 de state pentru a discuta unul dintre subiectele sale favorite: securitatea nucleară. Dar întâlnirea președintelui american cu unul dintre cei care îi sunt puțin favorabili, președintele chinez Xi Jinping, a captat toată atenția, afirmă New York Times.

Cei doi președinți au anunțat că SUA și China vor semna un acord referitor la schimbările climatice în aprilie, în semn de unitate în unul dintre puținele domenii în care cele 2 țări cad de acord.

După bifarea acestui punct, cei doi președinți au trecut la chestiuni mai complicate.

Barack Obama a menționat facilitățile militare pe care China le ridică în Marea Chinei de Sud, acțiune care contrazice angajamentul asumat de președintele Chinei în toamna anului trecut, când a afirmat că nu are intenția să militarizeze acea zonă.

“La fel ca și China, Statele Unite au un major interes în regiunea Asia-Pacific”, a amintit Barack Obama lui Xi Jinping în debutul reuniunii bilaterale, singura de altfel organizată de Casa Albă în marja Summit-ului Securității Nucleare.

“Țările noastre au câteva dispute și neânțelegeri”, a fost replica președintelui chinez, care a susținut că ambele părți trebuie ”să evite neînțelegerile” și să își respecte reciproc interesele esențiale- un mesaj politicos, afirmă publicația americană, că SUA nu ar trebui să se amestece în această chestiune de interes esențial pentru China.

Președinții Xi și Obama s-au situat pe poziții mult mai apropiate atunci când în discuție au intrat amenințările nucleare venite dinspre Coreea de Nord. China susține noile sancțiuni impuse Phenianului de ONU după ultimele teste nucleare și balistice efectuate de regimul comunist coreean.

Pentru a reasigura aliații de suportul SUA împotriva agresivității Coreei de Nord, președintele Obama s-a întâlnit și cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, și cu președintele Coreei de Sud, Park Geun-hye.

New York Times afirmă că temele de politică internă și câteva evoluții regionale nefavorabile au bruiat întreaga discuție purtată la Washington pe tema securizării materialelor nucleare din întreaga lume.

Pe lângă conceptele interesante de politică externă lansate în campania electorală de Donald Trump, care, de exemplu, găsește potrivit ca Japonia și Coreea de Sud să lanseze programe de înarmare nucleară pentru a putea contracara amenințarea Coreei de Nord, absența lui Vladimir Putin de la summit pune sub semnul întrebării eficiența reuniunii de la Washington, Rusia fiind unul dintre principalii deținători de armament nuclear.

Și umbra atacurilor teroriste din Bruxelles a plutit peste această reuniune, în special după informațiile potrivit cărora luptători ai Statului Islamic au încerct să penetreze o centrală nucleară belgiană cu intenția de a fura material radioactiv pe care să-l utilizeze la construcția unor bombe ”murdare”.

Barack Obama a organizat o sesiune specială de discuții pe tema campaniei împotriva ISIS. Obama s-a întâlnit joi cu președintele Franței, Francois Hollande, la fel, singura întâlnire bilaterală organizată în afara marjei summit-ului cu unul dintre șefii de state sosiți în capitala Statelor Unite.

Barack Obama, afirmă NYTimes, a cerut președintelui Franței să ”dinamizeze comunitatea europeană” în lupta împotriva terorismului.

Refuzul președintelui Obama de a se întâlni cu omologul turc, Recep Tayip Erdogan, a învolburat apele diplomatice din cauză că sugerează nemulțumirea față de modelul autoritar de conducere al acestuia. Casa Albă a afirmat totuși că Barack Obama a avut ”o scurtă întâlnire” cu Recep Erdogan joi seara.

Summit-ul Securității Nucleare este al patrulea și ultimul prezidat de Barack Obama, iar experți americani prevăd că după plecarea acestuia de la Casa Albă, anul viitor, nu va mai fi organizată prea curând o reuniune similară în Statele Unite.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: