vineri

19 aprilie, 2024

10 decembrie, 2011

„Am făcut un prim pas important în direcţia stabilităţii euro permanente”, a spus Angela Merkel la încheierea summitului UE de la Bruxelles. Pasul important înseamnă că 23 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor să adere la un pact fiscal cu reguli stricte, trei se mai gândesc, iar Marea Britanie se opune.

Rezultatul summitului de două zile nu a lămurit însă pieţele dacă şi când vor fi luate alte măsuri decisive pentru stoparea crizei, care a început în Grecia în 2009, s-a extins în Portugalia, Irlanda, Italia şi Spania şi riscă să afecteze şi Franţa.

Opoziţia britanică a împiedicat consensul pentru modificarea tratatelor europene, aşa cum insistau Germania şi Franţa.


Cei 17 membri ai zonei euro au fost de acord formal să menţină deficite bugetare minime în viitor şi să permită Curţii de Justiţie Europene să aibă un cuvânt de spus în privinţa legislaţiei naţionale care nu susţine acest obiectiv.

Acordul fiscal, reglementat pe baze interguvernamentale

Însă opoziţia întâmpinată înseamnă că noile reglementări fiscale vor funcţiona ca acord interguvernamental şi nu vor fi înscrise în tratatele UE. Toţi membrii Uniunii, cu excepţia Marii Britanii, sunt deja de acord sau ar putea fi de acord după consultarea parlamentelor naţionale cu acordul fiscal.

Toţi membrii UE au fost de acord să aloce până la 200 de miliarde de euro pentru Fondul Monetar Internaţional, sumă care să poată fi folosită pentru împrumuturi acordate guvernelor din zona euro. Detaliile acestui aranjament urmează să fie stabilite în următoarele săptămâni.

Însă, potrivit Wall Street Journal, nu au reuşit să ajungă şi la un acord pentru obţinerea a 500 de miliarde de euro pentru capacitatea de asistenţă financiară a zonei euro. Germania se opune în continuare acestui plan, care ar asigura un fond de până la 700 de miliarde de euro pentru asistenţă destinată Italiei, Spaniei şi recapitalizării băncilor. Totuşi, membrii UE au stabilit să mai discute în martie această propunere.

“O criză care nu poate fi rezolvată printr-un singur summit”


„Ştiu că această criză nu poate fi salvată printr-un singur summit şi spun asta din nou”, a spus Merkel, adăugând: „Vom folosi criza ca pe o şansă pentru un nou început”.

Însă acordul privind pactul fiscal nu i-a convins pe investitori. O creştere a costului împrumuturilor pentru obligaţiunile spaniole şi italiene a determinat vineri BCE să intervină din nou, iar euro a înregistrat numai o creştere modestă în cursul zilei.

Modificarea regulilor de guvernanţă economică printr-un acord interguvernamental – şi nu prin modificarea tratatelor – are avantajul de a putea fi pusă în practică rapid, chiar dacă nu aceasta a fost prima opţiune a Comisiei Europene, a declarat vineri preşedintele acesteia, Jose Manuel Barroso.

Însă această modalitate de implementare a pactului fiscal ar putea să nu permită reducerea presiunilor financiare tot mai intense asupra zonei euro şi nici să nu elimine temerile privind riscul de prăbuşire a zonei euro, în condiţiile în care Marea Britanie, a treia economie din UE, rămâne în afara aprofundării uniunii fiscale.

David Cameron, convins că a facut “ce trebuia”

Iar opoziţia Marii Britanii a fost determinată de imposibilitatea de a obţine, în schimbul susţinerii modificării tratatelor, garanţii pentru sectorul financiar britanic. Premierul David Cameron consideră că a făcut ce trebuia, pentru că acordul nu este în interesul Marii Britanii. „Ni s-a oferit un tratat care nu includea protecţii corespunzătoare pentru Marea Britanie şi am decis că nu este bine să semnez tratatul”, a spus el.

(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: