sâmbătă

11 mai, 2024

27 octombrie, 2023

Liderii UE s-au reunit joi la Bruxelles pentru o reuniune de două zile a Consiliului European, agenda reuniunii fiind concentrată în primul rând pe cele două războaie care se desfășoară în proximitatea granițelor Uniunii (Ucraina și Israel).

Pe ordinea de zi mai figurează discuții referitoare la revizia bugetului multianual UE, migrație, economie.

Conflictul din Orientul Mijlociu împinge în umbră războiul din Ucraina

Scopul reuniunii liderilor UE este acela de a transmite lumii exterioare mesajul că UE poate face față în același timp războiului din Ucraina, cât și celui din Orientul Mijlociu – și este în egală măsură unită în ceea ce privește ambele.


Războiul dintre Israel și Hamas scoate însă din ce în ce mai mult Ucraina din ”lumina reflectoarelor”, cu bătălia pentru Gaza urmând să domine întâlnirea de la Bruxelles.

Gestionarea ambelor conflicte va fi o luptă pentru UE, a declarat Politico Luigi Scazzieri, de la Centrul pentru Reforme Europene, spunând că Ucraina ”va fi umbrită”. Opinia este împărtățită și de premierul Belgiei, Alexander De Croo, care a spus aceleași lucruri miercuri.

Conștient de acest pericol, președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa liderilor UE în efortul de a evita acest scenariu. În perioada premergătoare summit-ului, diplomații și oficialii europeni au făcut tot posibilul pentru a insista că sprijinul UE pentru Ucraina este neclintit și că războiul din Orientul Mijlociu nu va schimba acest lucru.

Pauza umanitară a războiului din Gaza și faliile din Europa

Dar, din ce în ce mai mult, gestionarea de către Bruxelles a războiului Israel-Hamas îi afectează nu doar relațiile cu Ucraina, dar și pe cele cu lumea islamică, din cauza a ceea ce este văzut ca o poziție pro-Israel a Comisiei.


Chiar și solicitarea aparent inofensivă de a cere o pauză a conflict pentru a permite ajutorul umanitar să intre în Gaza a declanșat mișcări diplomatice complexe. Până la orele târzii ale nopții de miercuri, limbajul exact al concluziilor summit-ului a fost greu de stabilit din cauza sensibilităților istorice dintre țările UE cu privire la războiul dintre Israel și Hamas.

În timp ce prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, a cerut miercuri „oprirea și încetarea focului din motive umanitare”, cancelarul austriac Karl Nehammer, care a vizitat Israelul miercuri, a declarat presei austriece că astfel de cereri „ar beneficia doar de Hamas, care vrea să se regrupeze.”

Țări precum Austria și Republica Cehă sunt reticente în a accepta orice apel de încetare a focului, de teamă că mesajul ar fi văzut ca o atingere asupra dreptului Israelului de a lupta împotriva militanților islamiști Hamas.

Acestor state li se alătură Germania- din cauza ”moștenirii” celui de-al Doilea Război Mondial, Berlinul nu vrea să pară niciodată că intenționează să restrângă dreptul Israelului la autoapărare.

De cealaltă parte stă Portugalia, al cărei ministru de Externe, João Gomes Cravinho, a respins miercuri apelurile Israelului pentru demiterea secretarului general ONU António Guterres, care este portughez.

Însă orice discuție a liderilor UE dacă Guterres a avut sau nu dreptate să se refere la modul în care Israel i-a tratat pe palestinieni în anii dinaintea atacurilor Hamas este probabil să deschidă falii majore în toată Europa.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: