duminică

14 iulie, 2024

11 noiembrie, 2023

Arabia Saudită și țările musulmane au cerut sâmbătă „încetarea imediată” a operațiunilor militare din Gaza, susținând la un summit comun islamico-arab de la Riad că Israel poartă responsabilitatea pentru „crimele” împotriva palestinienilor, scrie Reuters.

La întâlnirea de la Riad au participat zeci de lideri, inclusiv președintele iranian Ebrahim Raisi, președintele turc Tayyip Erdogan, emirul Qatar-ului Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani și președintele sirian Bashar al-Assad, care a fost reprimit în Liga Arabă la începutul acestui an.

Lumea islamico-arabă presează SUA și Israel să oprească războiul din Gaza

Prințul moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, a adunat lideri arabi și musulmani la acest summit, încercând să preseze ca Statele Unite și Israel să pună capăt războiului din Gaza.

Prințul Mohammed a spus că regatul „condamnă și respinge categoric acest război barbar împotriva fraților noștri din Palestina”. „Ne confruntăm cu o catastrofă umanitară care demonstrează eșecul Consiliului de Securitate și al comunității internaționale de a pune capăt încălcărilor flagrante ale legilor internaționale de către Israel”, a spus prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a acuzat, la rândul său, că palestinienii se confruntă cu un „război genocid” și a cerut Statelor Unite să pună capăt „agresiunii” israeliene.

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a acuzat Statele Unite că alimentează războiul, a lăudat Hamas și a cerut țărilor musulmane să impună Israelului sancțiuni pentru petrol și bunuri.

Tot la summitul de la Riad, președintele Turciei a cerut o conferință internațională de pace pentru a găsi o soluție permanentă la conflictul dintre Israel și palestinieni. „Ceea ce avem nevoie în Gaza nu sunt pauze de câteva ore, mai degrabă avem nevoie de o încetare permanentă a focului”, a spus Erdogan.

Emirul Qatar-ului a declarat că țara sa, unde se află câțiva lideri Hamas, încearcă să medieze eliberarea ostaticilor israelieni și speră că se va ajunge în curând la un armistițiu umanitar. „Cât timp va trata comunitatea internațională Israelul ca și cum ar fi deasupra legilor internaționale?”, s-a întrebat el.

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: