Oficialii Comisiei Europene se tem că problema poluării se va muta din Germania în țările membre din est, în urma unui program de subvenționare a mașinilor diesel noi.
Producătorii auto germani ar urma să acorde subvenţii pentru achiziţionarea unor modele diesel mai prietenoase cu mediul, pentru a evita interzicerea circulației mașinilor poluante, potrivit unui compromis obținut de Guvernul de la Berlin.
Consecința ar fi tendința producătorilor de a stimula exporturile de modele vechi în țările din est, potrivit declarațiilor Elzbietei Bienkowska, comisarul european pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri.
„Exporturile vor însemna mutarea problemei calităţii aerului din vest către est. Planul Guvernului german de a evita astfel interzicerea circulaţiei celor mai poluante automobile diesel ar putea extinde problema”, a avertizat Bienkowska într-un interviu acordat publicaţiei Tagesspiegel, citat de Reuters.
Comisarul european a mai atras atenția că nu este vorba de o problemă naţională ci de una europeană și că „trebuie stabilit clar ce se va întâmpla cu vehiculele diesel vechi”.
Cancelarul german Angela Merkel a apărat acordul cu producătorii auto cu argumentul că este esențial pentru a evita interzicerea motorizării diesel în orașele germane, care ar afecta zeci de mii de navetiști spre centrele urbane.
Organizațiile de protecția mediului germane au obținut, în februarie, o decizie a justiției care permite administraţiilor locale să interzică circulaţia maşinilor diesel vechi, ceea ce a sporit ritmul exporturilor germane de automobile diesel second-hand într-un ritm record, de 20% în 2017, potrivit unui studiu citat de Agerpres.
Exportul german auto second hand
Exportul de mașini germane second hand a fost încurajat şi de scandalul privind emsiile automobilelor Volkswagen, iar acordul citat mai sus are și prevederi pe tema asistenței digitale a controlului emisiilor.
Germania a exportat în total 239.541 de automobile diesel second-hand anul trecut, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică, citate de Agerpres.
Italia, cu 22.400 de unităţi şi Austria, cu 21.600 de unităţi, au fost cei mai mari importatori, în timp ce vânzările Ucraina s-au dublat la circa 15.700 de unităţi.
România este pe locul şapte în top, după Ungaria, cu 11.500 de automobile diesel second-hand importate anul trecut din Germania.
Anul trecut, Bulgaria a importat peste 100.000 de maşini second hand din ţările UE, mai mult de o treime fiind vehicule diesel vechi şi poluante, conform datelor grupului „Transport and Environment”.