Zootehnia a adus (și) în 2014 mai puțin de o treime din producția realizată în agricultură, în pofida condițiilor mai puțin prielnice pentru producția vegetală.
Astfel, valoarea producției animale, care a asigurat stabilitatea acestui sector economic în perioadele dificile ( vezi variațiile foarte mari ale producției vegetale) a rămas cu aproape cinci procente sub nivelul din 2009.
După ce a stagnat în perioada 2010 – 2013 în termeni reali ( ajustat cu evoluția prețurilor), zootehnia și-a mai revenit puțin în 2014 dar a întâmpinat în 2015 noi probleme.
Acestea au survenit ca urmare a prețurilor tot mai reduse de comercializare și a conjuncturii nefavorabile de pe piețele internaționale (embargoul impus livrărilor către Rusia a redirecționat mari cantități de marfă către țara noastră)
Unul dintre țelurile factorilor de decizie ai perioadei socialiste a constat în echilibrarea celor două sectoare mari ale agriculturii.
Din acest motiv, accentul a fost pus pe măsurile de dezvoltare a sectorului zootehnic. Desființarea și reducerea ulterioară a capacităților unor mari complexe zootehnice ( care anterior asigurau inclusiv o producție de calitate pentru export) a condus la o deteriorare structurală a ramurii.
Din această perspectivă, agricultura a fost readusă undeva la nivelul anilor ‘60, cu o producția vegetală dublă față de valoarea obținută în zootehnie.
(Citiți și: ”Industria alimentară – inversare alarmantă de trend în prețuri și în schimburile externe”)
Astfel, procesatorii din industria alimentară, concentrați pe livrările la intern, au fost lăsați la mâna materiei prime din import. Fapt care s-a reflectat, inevitabil, în reducerea valorii obținute în țară și în deficitul comercial al unui sector-cheie pentru economia națională.
Fenomenul se poate vedea ușor din datele privind reducerea puternică a efectivelor de animale.
Numărul de porcine și bovine a coborât undeva la aproximativ o treime față de cel de dinainte de 1990, în timp ce la ovine, caprine și păsări mai avem sub două treimi din efectivele consemnate la finele perioadei socialiste.
Desigur, concurența produselor din import, puternic subvenționate de statele europene mai dezvoltate, a jucat un rol hotărâtor în această evoluție, dar nici la nivel intern nu a existat determinarea și decizia strategică pentru a limita această tendință și de a asigura independența alimentară a României, cel puțin la fel de importantă ca și cea energetică.
Reducerea ponderii zootehniei în rezultatele agriculturii a diminuat Produsul Intern Brut și a contribuit la instalarea unui deficit cronic în schimburile de produse alimentare cu partenerii externi. Acest deficit a fost atenuat și aproape eliminat 2014 dar a revenit în 2015 iar nivelul exporturilor continuă să lase de dorit în raport cu potențialul local.
Zootehnia în țările UE : La toată lumea (bună) crește
Pentru ne poziționa corect în raport cu spațiul economic din care facem parte, vă prezentăm modul în care s-a schimbat valoarea producției animale în câteva state europene (vezi tabelul de mai jos), începând cu marile forțe ale Uniunii și terminând cu țări mai apropiate geografic și ca nivel de dezvoltare.
E clar că ne diferențiem net de evoluțiile prezentate și că, spre deosebire de aproape toate statele ( cu excepția eternei lanterne roșii, Bulgaria), nu am reușit să avansăm într-un domeniu ce pare a fi de mare interes pentru alții. Care ar fi putut avea și alte priorități dar se concentrează, în ritmuri clar mai mari decât cel de ansamblu al PIB, pe dezvoltarea producției animale.
De fapt, în ciuda tradițiilor păstrate la țară, zootehnia nu mai este demult decât un fel aparte de industrie, cu tehnologiile și utilajele ei specifice. La fel de pretențioase și sofisticate ca și în industriile de vârf, cu avantajul unei desfaceri asigurate la o cerere internă suficient de mare dar cu dezavantajul unei concurențe din exterior rodate pe piața unică europeană.
(Citiți și: ”De unde cumpără alimente țara cu două treimi din suprafață teren arabil: Ungaria concentrează 58% din deficitul comerțului cu alimente al României”)
Zootehnia ar trebui tratată drept o industrie cu caracter particular, deoarece ne-ar permite îmbunătățirea rapidă a productivității sociale a muncii la nivel național. Deocamdată, rămânem mult sub potențialul natural de care dispunem . Care ne-ar fi asigurat o cu totul altă calitate a alimentației decât cea de piață de desfacere marginală a produselor mai ieftine din import.
