(v. SECTOR ECONOMIC)
SECTOR ECONOMIC, (1) domeniu definit de activitate economică şi/sau socială, într-un stat, o organizaţie sau o instituţie. În economie, termenul desemnează un ansamblu de întreprinderi care exercită aceeaşi activitate principală. Distincţia curentă, bazată fie pe dinamici ale ritmului creşterii productivităţii, fie pe fazele istorice ale dezvoltării (teoria valurilor), permite o primă clasificare, care cuprinde: s.e. primar (agricultura, silvicultura, pescuitul, industria extractivă), s.e. secundar (industria prelucrătoare, construcţiile şi lucrările publice), s.e. terţiar (prestări de servicii în învăţământ, bănci, asigurări, cercetare, transport, distribuire etc.); unii autori remarcă naşterea unui s.e. cuaternar o dată cu dezvoltarea noilor servicii: informatică, învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi tehnologică. (2) Diviziune a activităţii economice
naţionale realizată, conform criteriilor juridice, pe baza proprietăţii: sector privat (ansamblul întreprinderilor private în care capitalul aparţine particularilor, societăţilor private, precum şi sectorului asociativ), sector public (în sens larg, ansamblul întreprinderilor publice şi al administraţiilor publice; în sens restrâns, ansamblu de întreprinderi în care statul exercită o influenţă preponderentă), sector mixt (ansamblu de între- prinderi în care se combină, în forme şi proporţii diferite, proprietatea publică cu cea privată). (3) Sec- tor economic-cheie, sector care joacă un rol motor pentru alte sectoare, deşi poate constitui şi un loc îngust pentru restul economiei în cazul în care nu îşi poate spori corespunzător producţia. Sectoarele economice şi ramurile-cheie sunt puse în evidenţă prin matricea lui Leontief; ele corespund sectoarelor care au coeficienţii tehnici de producţie sau de dis- tribuire cei mai ridicaţi (v. Agent economic, Ramură economică, Sector instituţional).
