joi

25 aprilie, 2024

24 mai, 2023

Uniunea Europeană și SUA vor să adâncească colaborarea pentru a reduce riscurile aferente investițiilor în străinătate care implică tehnologii sensibile în țări precum China în paralel cu dezvoltarea de noi instrumente pentru a face față unui mediu economic tot mai ostil.

Ambele caută să-și alinieze abordările pentru screening-ul investițiilor externe „pentru a preveni ca expertiza, capitalul și cunoștiințele companiilor noastre să susțină progresele tehnologice ale unor puteri rivale, strategice, în moduri care amenință securitatea noastră națională”, se arată în draftul declarației comune care va fi semnată la întâlnirea la nivel înalt de săptămâna viitoare de la Lulea, Suedia.

Înalți oficiali din SUA și UE vor să folosească reuniunea Consiliului pentru Comerț și Tehnologie (CCT) care se va desfășura în 30 și 31 mai pentru a-și consolida cooperarea în abordarea ascensiunii agresive a Chinei și a provocărilor pe care le generează invadarea Ucrainei de către Rusia. Reuniunea are loc în timp ce Comisia Europeană se pregătește să prezinte luna viitoare strategia europeană de securitate economică a UE27.


Uniunea Europeană încearcă să-și definească strategia în relație cu China. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Lyen, a adoptat recent o poziție prin care UE vrea să reducă riscurile dar nu să decupleze de Beijing – o schimbare subtilă în sensul apropierii de atitudinea mult mai agresivă a Washingtonului. SUA împreună cu restul membrilor Grupului celor 7 au utilizat același limbaj la cel mai recent summit desfășurat în Japonia.

În urma invaziei Ucrainei, securitatea economică a devenit o prioritate pentru țările G7. Se discută despre cum să fie coordonate mai bine instrumentele, inclusiv controlul investițiilor și al exporturilor, în timp ce se explorează noi opțiuni pentru a elimina riscurile de securitate puse de unele țări.

În special, UE și SUA, împreună cu aliații lor, vizeză politicile și practicile anticoncurențiale – sintagmă care descrie practicile comerciale ale Chinei – în domenii precum IT și „explorează modalități de cooperare pentru a se opune acestor politici și a efectelor de distorsionare a piețel” se arată în ciorna declarației. Textul este supus încă modificărilor și trebui abptobat de toate statele membre UE înainte de adoptarea lui săptămâna viitoare.

Atât SUA cât și UE au început să inventarieze rețeaua de întreprinderi din terțe țări ce beneficiază de fonduri guvernamentale sau sunt controlate de stat și care distorsionează piața.


Întâlnirea de săptămâna viitoare este a patra seesiune comună a TTC și va avea drept subiect programul de stimulare a economiei amercane al președintelui Biden care dezavantajează companiile europene.

Întâlnirea de săptămâna viitoare este a patra sesiune a TTC și are loc, deoarece ambele părți încearcă să abordeze preocupările legate de legea masivă de stimulare ecologică a președintelui american Joe Biden. În ciuda fricțiunilor pe această problemă – precum și a dificultăților în rezolvarea altor probleme, cum ar fi un nou regulament comercial privind oțelul și aluminiul pentru a evita tarifele – UE consideră că relația sa cu SUA este pe drumul cel bun, a declarat un înalt oficial al blocului.

Ambele părți s-au angajat, de asemenea, să-și intensifice colaborarea pentru dezvoltarea tehnologică, inclusiv inteligența artificială, calculatoare cuantice și trecerea la o nouă etapă în telecomunicații (6G) și să coopereze pentru a evita o cursă a subvențiilor acordate în sectorul semiconductorilor.

În acest sens, UE și SUA au finalizat un mecanism transparent pentru schimbul de informații privind sprijinul financiar acordat de guverne industriei IT și un mecanism comun de avertizare timpurie pentru întreruperile lanțului de aprovizionare cu procesoare și cipuri.

UE și SUA urmăresc, de asemenea, să convină să meargă mai departe pentru a atenua riscurile din inteligența artificială, menționând în mod specific IA generativă. Modelele de limbaj precum ChatGPT sunt acum în centrul atenției după ce aceste instrumente au fost lansate publicului.

„Evoluțiile recente în IA generativă evidențiază amploarea oportunităților și nevoia de a aborda riscurile asociate”, se spune în proiect. În încercarea de a alinia modul în care UE și SUA reglementează IA, cele două părți înființează un grup de experți care să stabilească terminologia AI, să coopereze la standarde și instrumente și să monitorizeze riscurile. De asemenea, ei elaborează 65 de termeni cheie pentru a sublinia o abordare bazată pe risc pentru reglementarea AI.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: