vineri

29 martie, 2024

10 august, 2018

Vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat joi detaliile planului de creare a unei Forţe Spaţiale a SUA, care va deveni a şasea ramură a forţelor militare americane până în 2020, anunță The Guardian.

Anunțul oficial apare la câteva zile după ce propaganda rusă a vehiculat în media informații despre o solicitare făcută de Vladimir Putin în timpul summit-ului cu Donald Trump de la Helsinki, legată, printre altele, de controlul programelor spațiale care ar viza militarizarea.

În luna iunie, preşedintele Donald Trump a vorbit despret crearea unei forţ militare spaţiale, argumentând că Pentagonul trebuie să gestioneze vulnerabilităţile din spaţiu şi să îşi arate dominaţia.


„A sosit timpul să scriem următorul capitol minunat al istoriei forţelor noastre armate, să ne pregătim de următorul câmp de luptă unde cei mai buni şi curajoşi americani vor fi chemaţi pentru a învinge o nouă generaţie de ameninţări către poporul nostru. A sosit timpul să înfiinţăm Forţa Spaţială a Statelor Unite”, a declarat joi vicepreședintele Pence.

Crearea Forţei Spaţiale va trebui aprobată de Congres, unii membri arătându-se sceptici din cauza costurilor acestui program.

Actualele ramuri ale forţelor militare americane sunt: Marina, Garda de Coastă, Puşcaşii Marini, Armata şi Forţele Aeriene.

În prezent, Forţele Aeriene sunt responsabile şi de problemele de securitate din spaţiu, dar vicepreședintele Pence a afirmat că o Forţă Spaţială independentă este esenţială pentru lupta cu Rusia şi China, care reprezintă o ameninţare în spaţiu.


„China şi Rusia au coordonat activităţi pe orbită foarte sofisticate care le-ar putea permite să îşi manevreze sateliţii aproape de ai noştri, acest lucru fiind un pericol fără precedent pentru sistemele noastre spaţiale”, a declarat Mike Pence.

Casa Albă a precizat într-un comunicat că „preşedintele Trump ştie că spaţiul este o componentă importantă a stilului de viaţă american şi a prosperităţii economice, fiind un domeniu vital pentru apărarea naţională”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: