vineri

26 aprilie, 2024

5 noiembrie, 2019

Administrația Donald Trump a inițiat procedura de retragere din Acordul pentru climă de la Paris – luni, Washingtonul a notificat ONU, aceasta fiind prima etapă din formalitățile ce vor permite ca peste exact un an decizia să devină efectivă, scrie The Guardian.

Retragerea din acord va avea loc la 4 noiembrie 2020, adică a doua zi după alegerile prezidențiale, programate pentru 3 noiembrie 2020, ceea ce înseamnă că subiectul ar putea deveni o temă importantă în campania lui Donald Trump.


Președintele american a anunțat oficial că SUA se vor retrage din Acordul pentru climă de la Paris în iunie 2017.

SUA devin astfel primul stat, din cele aproape 200 semnatare ale Acordului, care se retrage din acest plan la nivel global de încetinire a schimbărilor climatice.

Notificarea a fost aspru criticată de susținătorii măsurilor pentru reducerea emisiilor de carbon, printre care și Al Gore, premiat Nobel pentru eforturile sale în acest sens. El a transmis deja mesajul că subiectul va deveni temă de campanie anul viitor, spunând că nu durează decât 30 de zile pentru ca viitorul președinte să reintroducă SUA în rândul statelor semnatare ale Acorudlui de la Paris:  “Decizia este, în cele din urmă, în mâinile alegătorilor.”

Casa Albă a semnat acordul în 2015, în timpul administrației lui Barack Obama, și se angaja că va reduce emisiile cu 26 – 28%, până în 2025, comparativ cu 2005.


Președintele Trump, care a făcut din acest subiect  Trump declara că acest acord e „un dezastru total” și argumenta că angajamentul fostei administrații Obama de a reduce emisiile de carbon ar afecta competititivitatea economică a Statelor Unite.

Acordul de la Paris vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: