miercuri

27 martie, 2024

6 iunie, 2016

internet bankingMai mult de jumătate dintre românii care deţin depozite bancare, conturi de economii, credite, pensie obligatorie administrată privat sau chiar acţiuni sau obligaţiuni nu cunosc la un nivel ridicat aceste produse, potrivit unui sondaj realizat de GfK România.

„Potrivit cercetării de piaţă „Educaţie financiară” realizată de GfK România, în luna mai 2016, deţinerea, intenţia, dar şi cunoaşterea produselor financiare au crescut în ultimii cinci ani. Deşi deţin produse precum depozit la termen sau cont de economii, credit, contribuţie la pensia obligatorie administrată privat sau investiţii în acţiuni, obligaţiuni, fonduri de investiţii, mai puţin de jumătate dintre ei cunosc la un nivel ridicat aceste produse”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Sergiu Oprescu, la  „Summer Banking Academy”, organizat de Institutul Bancar Român, citând sondajul.

Cele mai utilizate şi cunoscute produse financiare la nivel naţional sunt cardurile de debit, asigurările de bunuri, contul curent, iar cele mai dorite sunt asigurările de bunuri şi de viaţă, accident sau sănătate.


În cazul utilizatorilor de mobile banking, internet banking şi al deținătorilor de card de debit, o treime a recunoscut că nu prea cunosc aceste produse, deşi susţin că le sunt cele mai familiare.

Interesul pentru produsele bancare a crescut în 2016, când numai 30% din respondenţi au declarat că nu caută deloc să se informeze despre produsele bancare (comparativ cu 42% în 2011).

„În acelaşi timp, a crescut numărul celor care vor să se menţină în permanenţă informaţi despre aceste subiecte (25% comparativ cu 20% în 2011). Cunoaşterea termenilor financiari legaţi de produsele de finanţare a rămas relativ constantă, comparativ cu 2011. Pe de altă parte, cunoaşterea ordinelor de plată a crescut, probabil pe baza creşterii utilizării Internet bankingului. A crescut uşor şi cunoaşterea pentru termeni precum perioada de graţie, depozit la termen şi scoring”, a mai spus Sergiu Oprescu, citat de Mediafax.

Școala, în special la nivel de liceu şi facultate, este considerată principala instituţie responsabilă de educarea financiară – 79% din respondenți spun asta în 2016, comparativ cu 53% în 2011.


Cercetarea GfK a fost realizată pe un eşantion de 1.022 de persoane, interviurile fiind realizate telefonic, în perioada 25 aprilie – 3 mai 2016.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: