miercuri

24 aprilie, 2024

10 mai, 2022

Studenții UMF Iași nu mai vor să fie chirurgi. Dacă generaţiile de chirurgi care au adus medicina din capitala Moldovei acolo unde este astăzi le cunoaştem, există alte generaţii în spate care să preia ştafeta? Răspunsul specialiştilor este că momentan, da, există, dar interesul faţă de chirurgie, considerată cândva a fi „regina medicinei”, este într-o scădere observabilă.

Rezidenţii încep să se ferească de domeniul chirurgiei generale, se retrag înspre specializări mai bănoase, dar mai uşoare şi mai lipsite de riscuri. Iar la supra-specializări precum neurochirurgia suntem deja într-un trend generalizat în anii anteriori: întotdeauna rezidenţii cu cele mai mici note sunt cei care aleg neurochirurgia.

Medicii spun că încă nu are de suferit calitatea celor care se specializează în acest profil, dar ridică unele semne de întrebare despre viitor.

Specialiștii vorbesc despre viitorul chirurgiei


Într-un interviu acordat „Ziarului de Iaşi” pe subiectul operaţiilor ratate şi a riscurilor acestora, chirurgul Eugen Târcoveanu a atins şi subiectul condiţiei chirurgului de astăzi din România.

Prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, prezent în studioul ZDI TV, remarcă şi el o scădere a interesului faţă de chirurgie.

În zilele de astăzi, creşterea salariilor în mod uniform, existenţa unor categorii profesionale în medicină care nu implică aceleaşi riscuri pe care le implică chirurgia, fie ea generală sau cu o anumită specializare, face ca mulţi rezidenţi să aleagă să se specializeze în alte direcţii.

Lipsa aceasta de interes se remarcă şi dacă observăm cifrele din ultimii ani de la rezidenţiat de la Iaşi. Chiar dacă sunt cam 5.000 de candidaţi pe 2.000 de locuri, la Chirurgie se solicită în jur de 30 de posturi şi se ocupă 25 sau 28.


Citește întreg materialul pe Ziarul de Iași.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: