vineri

26 aprilie, 2024

17 august, 2023

Sute de vaxeri au protest timp de peste șase ore, în faţa Ministerului Sănătăţii, joi, în ziua dezbaterii publice a proiectului „Strategiei naționale de vaccinare în România pentru perioada 2023 – 2030”. Demonstrația este organizată de partidul AUR, care susține, contrar celor prevăzute în proiect, că documentul prevede vaccinarea obligatorie.

Protestatarii AUR au avut pancarte cu mesajele: ”Vaccinare egal intoxicare”, ”Copiii noştri nu sunt cobaii voştri”. Unii manifestanţi au tricouri cu însemnul ”Frăţia Ortodoxă” şi steaguri cu tricolorul, relatează News.ro.

Situația actuală a vaccinărilor – îngrijorătoare, din cauza curentului antivaccinist, care s-a extins în pandemie

România a înregistrat întotdeauna procente mici de vaccinare, în urmă cu câțiva ani fiind chiar epicentrul epidemiei de rujeolă din Europa, propagată în țări care nu mai aveau de mulți ani niciun pacient cu această boală ce poate duce chiar la decese.

(Citește și: „Numărul cazurilor de rujeolă din Europa – de 4 ori mai mare în 2017, față de anul anterior. România, epicentrul epidemiei„)


Curentul antivaccinist, aflat în creștere înainte de 2019, a explodat odată cu pandemia de Covid-19, subiectul fiind transformat în temă de propagandă electorală.

Situația care l-a făcut pe epidemiologul Alexandru Rafila să considere necesară astfel de Strategie, deși momentul este total nepotrivit

„În ultimii 10 – 15 ani scăderea acoperirii vaccinale în România este un element îngrijorător. România este dincolo de locul 100 în clasamentul mondial al acoperirii vaccinale şi suntem, la multe dintre vaccinuri, pe ultimul loc în Europa şi lucru acesta trebuie schimbat, având interesul să ne protejăm copiii şi generaţiile viitoare”, a explicat ministrul Rafila, într-o conferință de presă.

Programul Național de Vaccinare înregistrează performanțe încă moderate, cu acoperiri vaccinale situate sub țintele recomandate de OMS, iar analiza datelor de estimare a acoperirilor vaccinale pentru anul 2022 arată:

  • vaccinul BCG acoperirile vaccinale sunt optime (peste 95%)
  • acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi împotriva poliomielitei şi a rujeolei (pojarului) au scăzut în perioada 2000 – 2017 cu circa 10% la copiii în vârstă de un 1 an, posibil prin lipsa cazurilor de boală în ultimii ani şi prin creşterea în influenţă a mişcării anti-vaccinare
  • acoperirile vaccinale pentru 4 doze de vaccin hepatitic B pediatric, pentru 3 doze din vaccinurile DTPa, VPI, Hib și, respectiv, 1 doză de vaccin RRO se situează între 83,4% – 84,6% (sub ținta de 95%)
  • pandemia Covid-19 a afectat atât programul național de vaccinare cât și acoperirea vaccinală atât datorită direcționării personalului medical în activitățile de combatere a pandemiei cât și scăderii adresabilității populației la vaccinare.

Țintele propuse până în 2030

Printre țintele asumate în această strategie se numără:

  • acoperire vaccinală peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de vaccinare
  • acoperire vaccinală de 70% pentru vaccinarea de-a lungul vieții la grupele la risc pentru bolile prevenibile prin vaccinare
  • creșterea cererii/acceptanței peantru vaccinare a populației
  • menținerea statutului de țară care a eliminat rubeola endemică
  • menținerea statutului de țară care a eliminat poliomielita
  • eliminarea și menținerea eliminării rujeolei endemice
  • prevenirea infecției rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital

Ministrul repetă că nu intră în discuție vaccinarea obligatorie


Baricardat în ministerul blocat de sutele de simpatizanți AUR ce susțineau că Strategie impune vaccinarea, Alexandru Rafila a declarat că niciun act normativ elaborat de această instituţie nu va impune vaccinarea obligatorie, iar strategia naţională de vaccinare asigură doar „acces echitabil pentru oricine”, fără să impună vreo obligativitate.

Cum descrie un comunicat al ministerului obiectivele documentului:

  • „Proiectul de Hotărâre de guvern care cuprinde strategia naţională de vaccinare pentru următorii ani intră în analiza interministerială, urmând să fie propus spre adoptare în viitorul apropiat. Specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii au specificat că actul normativ vine să ofere acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând şi la orice vârstă, dar subliniază că actul normativ nu are niciun fel de prevedere cu privire la obligativitatea vaccinării. Femeile, adolescenţii fete şi băieţi, se vor putea vaccina anti-HPV gratuit, numai dacă doresc şi solicită medicului de familie prescripţie”.
  • Un alt obiectiv prevede pregătirea specialiştilor pentru a creşte capacităţile acestora de a informa corect şi complet publicul cu privire la avantajele vaccinării.
  • „În şcoli, vaccinarea nu va fi obligatorie, dar va fi explicată şi încurajată. Prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi cel al Educaţiei sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învăţământ în situaţii epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situaţie, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână la domiciliu până la stingerea focarului, pentru a fi protejaţi împotriva bolii. Ministerul Sănătăţii doreşte o ţară cu oameni sănătoşi şi protejaţi de boli infecţioase. Erorile legate de vaccinarea anti-COVID nu trebuie să priveze românii de accesul la vaccinare. Cu siguranţă, majoritatea contestatarilor sunt vaccinaţi în copilărie. Şi copiii sau nepoţii lor au aceleaşi drepturi la protejarea sănătăţii”.

Protestatarii au blocat intrarea în minister; o persoană arestată

Jadarmeria Bucureşti a anunțat că participanţii la protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii au fost îndemnaţi să blocheze accesul în instituţia publică.

 ”Organizatorul, alături de câţiva reprezentanţi ai acestuia, a îndemnat participanţii la adunarea publică să blocheze accesul în instituţia publică, încercând ulterior să pătrundă în interiorul acesteia. Jandarmii, prin dispozitivele preventiv de ordine publică, au oprit aceste demersuri şi i-au determinat pe participanţi să păstreze caracterul paşnic al manifestaţiei de protest”, a transmis, joi, Jandarmeria Bucureşti, referitor la protestul AUR.

De asemenea, precizează Jandarmeria, un bărbat suspectat a fi lovit un reprezentat al mass-media a fost extras din mulţime şi condus la secţia de politie în vederea luării măsurilor legale.

Persoanei respective i se vor întocmi acte de sesizare privind infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: