Directorul general interimar al TVR, Stelian Tănase, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul, că a discutat cu acesta mai multe variante de reorganizare a televiziunii naţionale, care are datorii de 800 de milioane de lei, printre aceste variante figurând inclusiv intrarea în insolvenţă.
În opinia lui Stelian Tănase, insolvenţa nu va putea fi evitată: „Dacă mă întrebaţi pe mine, ce cred eu, eu cred că nu”, a spus preşedintele director general interimar al TVR.
După şedinţa de guvern de miercuri, a mai spus Stelian Tănase, va da mai multe explicaţii referitor la măsurile ce vor trebui luate pentru a scoate televiziunea naţională din criza financiară în care se află.
„S-a discutat şi acest lucru (despre insolvenţă – n.r.), cum s-au discutat şi alte scenarii. Există pe masă, este o problemă care trebuie rezolvată, dar avem în minte şi alte propuneri. Mâine, după şedinţa de Guvern, premierul Ponta va ieşi să dea mai multe explicaţii, multe sunt tehnice şi ţin de fiscalitate, administrare, restructurarea taxelor”, a spus Stelian Tănase.
Marţea viitoare se va alege noul Consiliu de Administraţie al TVR, după care se va trece la reformarea profundă a instituţiei, proces ce ar putea dura şi trei ani: „Sper ca în curând Guvernul să ia măsurile necesare şi să putem trece la această reformă profundă a TVR, de fapt o restructurare de proporţii în aşa fel ca într-un număr de doi ani, poate trei – proiectul meu este până în 2016, să trecem la un format BBC care va însemna de fapt şi crearea unei structuri comune cu radioul public”, a spus Stelian Tănase.
Majorarea taxei este şi ea pe agendă, însă nu se va putea aplica dina cest an, a mai spus directorul general al TVR: “Nu pot să spun că în acest moment am luat o decizie fermă în sensul unui calendar şi în sensul unei sume pe care telespectatorul român va trebui să o plătească, dar este o problemă pe agendă. Dacă îmi cereţi o evaluare, cred că în acest an nu se va putea face”, a explicat Stelian Tănase.
Stelian Tănase şi oficiali “la vârf” au discutat în urmă cu câteva săptămâni varianta scutirii datoriilor pe care TVR le are faţă de stat. Varianta a căzut, însă, deoarece ar fi considerată ajutor de stat de către Comisia Europeană.
Fuziunea Radioului cu Televiziunea
De asemenea, a mai detaliat Stelian Tănase, se prevede o modificarea a legii televiziunii publice, astfel încât să fie unite Radioul public şi Televiziunea publică, după modelul BBC.
Tot după modelul postului naţional public din Marea Britanie, conducerea organismului rezultat după fuziune ar putea fi condus de un “board al înţelepţilor”. În cazul Marii Britanie este vorba de zece personalităţi numite de regină, după consultarea partidelor. La noi ar putea fi vorba de personalităţi care să includă şi reprezentanţi ai Patriarhiei şi Academiei.
„Vrem să reducem foarte mult decizia politicului în privinţa CA. Ne gândim la Patriarhie, la Academia Română, la uniunile de creaţie, la organizaţiile profesionale din media, pentru că discuţia va fi strict profesională”, a spus Stelian Tănase, citat de MEDIAFAX.
El a arătat că TVR trebuie să rămână, din punctul său de vedere, la Parlament, dar nu în sensul ca Parlamentul să controleze instituţia, ci doar în sensul de for ultim la care să se apeleze pentru rezolvarea unor probleme interne.
Sesizarea CCR pe legea de funcționare a televiziunii
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis anul trecut la Parlament Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, din cauza mai multor articole.
Printre acestea figura prevederea care spune că „Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat şi pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiuni / părţi sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii”.
Ulterior, preşedintele a sesizat Curtea Constituţională. Sesizarea trebuia discutată pe 18 martie anul acesta, dar CCR a hotîărât “întreruperea deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei şi a dispus amânarea pronunţării unei decizii pentru data de 2 aprilie 2014”.
Într-o declaraţie publică, Traian Băsescu explica, la sfârşitul anului trecut, că prevederea respectivă oferă “posibilitatea ca trusturi private care au o situaţie financiară bună… să devină acţionare la TVR şi astfel, poate chiar TVR, poate chiar Radioul Public, să poată fi transformate într-o anexă”.