miercuri

17 iulie, 2024

25 ianuarie, 2024

Exerciţiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite, odată cu plecarea spre Europa a USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare. Potrivit unui comunicat NATO, USS Gunston Hall va fi urmată de o navă de război canadiană.

Exerciţiul „Steadfast Defender 24” va implica în jur de 90.000 de militari- europeni și americani. Exercițiul va testa capacitatea NATO de a mobiliza şi transporta rapid trupe americane pentru „a consolida apărarea Europei”.

Manevrele se vor întinde pe parcursul mai multor luni, până în mai, de la Atlantic până la flancul estic al NATO. Va fi pus în aplicare un scenariu de război împotriva unui „adversar de dimensiuni comparabile”, potrivit terminologiei Alianţei, care se referă, fără să o numească, la Rusia, a cărei ofensivă de amploare în Ucraina a început în urmă cu aproape doi ani.


La exerciţiu vor participa peste 50 de nave, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 de vehicule de luptă, între care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie.

Exerciţiile vor fi un prilej pentru a repeta planurile regionale NATO, primele planuri de apărare pe care alianţa le-a elaborat în ultimele decenii, care detaliază modul în care ar răspunde la un eventual atac rusesc.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: