joi

18 aprilie, 2024

23 iulie, 2014

Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei va da în judecată Enel, la Tribunalul de arbitraj de la Paris, şi va cere plata a peste 500 de milioane de euro, întrucât compania nu a cumpărat la termen pachetul rezidual  de acţiuni deţinut la Enel Muntenia Sud.

Decizia a fost luată în şedinţa de guvern de miercuri, după ce ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a prezentat o notă pe această temă.

Prin contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, semnat în iulie 2007, Electrica are dreptul de a vinde şi Enel, obligaţia de a cumpăra o parte sau tot pachetul de 23,57% de acţiuni rămase.


Guvernul a decis ca 10% să fie vândute salariaţilor, astfel încât pentru Enel a rămas un pachet de 13,57% din acţiuni.

În anul 2012, Guvernul a aprobat Hotărârea nr. 1.163 pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, a numărului acţiunilor şi a preţului unitar al acţiunii în cadrul procesului de exercitare, de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica – S.A. Bucureşti, a opţiunii de vânzare de acţiuni conform prevederilor contractului de privatizare privind achiziţionarea şi subscrierea de acţiuni la Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Sud – S.A.

Potrivit acestei HG, ENEL INVESTMENT holding BV urma să cumpere 3.683.736 de acţiuni de la Muntenia Sud, reprezentând 13,57% din capitalul social al societăţii, la un preţ unitar al acţiunii de 124,60 euro.

Enel, care se confruntă cu probleme, a cerut însă o amânare a tranzacţiei şi la 7 iulie 2013 Guvernul şi compania au semnat un memorandul prin care au prelungit cu încă un an preluarea şi plata pachetului de 13,57% din acţiuni la fosta Electrica Sud Muntenia.


Termenul limită este 31 iulie.

Problemele financiare ale grupului italian s-au acutizat şi, în loc să cumpere pachetul rezidual de la Muntenia Sud, Enel a anunţat pe 11 iulie vânzarea operaţiunilor de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie de energie din Slovacia, în cadrul unui program de reducere a datoriilor.

În România, va renunţa la cele 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment holding BV).

„Decizia a fost luată în contextul în care discuţiile amiabile purtate de partea română cu Enel nu au condus la o înţelegere între părţi”, se precizează în comunicatul prin care Departamentul de Energie a anunţat miercuri decizia de a da în judecată, prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), companie desprinsă din Electrica şi aflată în subordinea Departamentului pentru Energie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: