vineri

29 martie, 2024

13 mai, 2020

Curtea Supremă a Ungariei a stabilit marţi că o şcoală dintr-o zonă rurală din nordul ţării a segregat ilegal copiii romi şi, prin urmare, familiile acestora au dreptul la compensaţii băneşti totale în valoare de 100 de milioane de forinţi (aproximativ 285.000 de euro), scrie Agerpres.

La școala din localitatea Gyongyospata, municipalitatea locală şi autoritatea de învăţământ au separat 60 de copii romi în clase fără elevi de altă etnie. Copiii romi au primit o educaţie inferioară, menționează instanța.

Instituţiile acuzate au cerut ca în locul compensaţiilor băneşti să le ofere cursuri copiilor, solicitare ce a fost însă respinsă de instanţa supremă, care a apreciat că ”singura modalitate de a compensa prejudicii nemateriale este plata efectivă”.


Reuters scrie legat de acest caz că premierul Viktor Orban şi-a intensificat retorica împotriva romilor, iar pe plan politic are puţin de pierdut din ignorarea situaţiei unei minorităţi supuse de secole prejudecăţilor şi discriminării în Ungaria şi în alte locuri din estul Europei.

Şeful executivului ungar a respins în februarie plata unor despăgubiri de circa 300.000 de euro obţinute în primă instanţă de familiile celor circa 60 de copii romi, în opinia sa fiind ”profund incorect” ca familiile rome să ”obţină bani fără să muncească”, potrivit unei relatări a AFP.

Premierul maghiar a mai spus atunci că părinţii celorlalţi copii au început să-i mute pe aceştia la şcoli din localităţi învecinate pentru că romii au creat un mediu de indisciplină şi pericol în şcoala din Gyongyospata, mai notează Reuters. ”S-au simţit ca într-un mediu ostil în propria lor casă”, a afirmat premierul ungar.

În urma refuzului său de a plăti compensaţiile, peste 2000 de persoane, printre care şi familii rome, au participat la un marş de protest până în faţa parlamentului de la Budapesta purtând pancarte cu mesaje precum ”Nimeni nu este deasupra legii” sau ”Viitorul nu se poate construi pe ură”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: