10 octombrie, 2022

Germania a anunțat, luni, că intenționează să implementeze de urgență un plan de 96 de miliarde de euro pentru a reduce presiunea asupra consumatorilor din cauza creșterii prețurilor la gaze, deoarece a fost avertizată că situația aprovizionării din această iarnă rămâne tensionată chiar și cu rezervele de gaze din depozite, informează Reuters.

Cei de la The Guardian susțin că prin acest plan statul german va achita  facturile la gaz pe luna decembrie pentru toate gospodăriile și pentru toate întreprinderile mici și mijlocii.

Pe baza acestui plan, plata integrală a facturilor în luna decembrie va fi urmată de o schemă de subvenții diferențiate în primăvară, menită să plafoneze facturile dar și să-i stimuleze pe consumatori să economisească energie.

Prețuri plafonate începând de anul viitor


Din martie 2023 și până la sfârșitul lui aprilie 2024, gospodăriile vor plăti 0,12 euro per kilowatt-oră pentru un volum de 80% din gazele folosite în anul precedent.

Ajutoare pe baza acestei scheme vor primi și companiile din industrie, care vor plăti din 1 ianuarie 2023 și până în aprilie 2024 0,07 euro per kilowatt-oră pentru volumul de 70% din gazul utilizat în anul precedent.

“Situația aprovizionării rămâne tensionată în ciuda depozitelor pline”, a declarat, într-o conferință de presă, Michael Vassiliadis, șeful sindicatului IG BCE și unul dintre experții comisiei, adăugând că grupul speră că planul lor va reduce inflația.

Co-președinta grupului de experți, Veronika Grimm, a declarat că prețurile subvenționate ar urma să ofere un „nou normal” pentru companii și oameni, în așa fel încât ei să-și poată planifica consumul, fără întoarcerea artificială la prețurile mici de dinainte de declanșarea invaziei rusești în Ucraina.


„Prețurile nu vor mai scădea la 7 cenți în viitor. Nu vom mai primi gaz rusesc pentru multă vreme”, a declarat ea.

„Plafonarea prețului la gaze este un prim pas foarte important, care redă multor companii o oarecare încredere că pot depăși criza”, a declarat directorul general al VCI, Wolfgang Grosse Entrup, într-un comunicat, citat de Reuters. El a solicitat și o plafonare a prețului energiei electrice pentru consumatorii industriali.

În perioada ianuarie-septembrie 2022, consumul de gaze în Germania s-a redus cu 11% peste media UE de 7%.

Industria germană a făcut o economie la consumul de gaze de 16%, în timp ce gospodăriile au avut un consum cu 9% mai mic față de media aniilor 2019-2021, arată datele Bruegel.

Statele europene și-au luat angajamentul că în această iarnă vor reduce consumul de gaze cu 15%.

Cancelarul Scholz a anunțat un plan de 200 miliarde de euro

La finele lunii septembrie, cancelarul Olaf Scholz a anunțat că va debloca 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei care nu încetează să crească.

Cancelarul german nu a detaliat la acea dată cum va fi aplicat acest sprijin, însă majoritatea liderilor europeni și-au arătat nemulțumirea față de planul Germaniei de a-și ajuta economia fără o discuție prealabilă în cadrul UE.

O nouă întâlnire a miniștrilor energiei din UE

Miercuri, 12 octombrie, va avea loc o nouă întâlnire a miniștrilor de energiei din UE, la Praga, unde reprezentanții celor 27 de state vor încerca să ajungă la un acord cu privire la noi măsuri de urgenţă destinate contracarării preţurilor mari la gaze.

Majoritatea statelor UE susţin că următoarea măsură ar trebui să fie plafonarea preţului gazelor, însă nu au căzut de acord dacă acest plafon ar trebui să se aplice tuturor tranzacţiilor cu gaze, contractelor pe termen lung sau doar gazelor naturale utilizate pentru a produce electricitate. În schimb, alte state membre, în special Germania, se opun în continuare ideii plafonării.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: