joi

25 aprilie, 2024

7 iulie, 2020

Statul a iniţiat marţi ce-a de-a treia ieşire din acest an pe pieţele internaţionale pentru obţinerea de finanţare, de data aceasta în dolari. Investitorii au plasat ordine de circa 5,5 miliarde de dolari în primele ore ale licitaţiei. Suma adjudecată ar putea fi anunţată la sfârşitul zilei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat două licitaţii de obligaţiuni, una cu o maturitate de 10 ani (scadentă în februarie 2031) şi alta cu o maturitate de 30 de ani (scadentă în februarie 2051), potrivit informaţiilor Bloomberg.

Randamentul indicativ inclus în prospect este mid-swap + 265 de puncte de bază pentru titlurile pe 10 ani, respectiv cupon de 4,25% pentru titlurile pe 30 de ani. O licitaţie similară a fost organizată de MFP în vara anului 2018, când România lansa o emisiune de 1,2 miliarde de dolari, cu o maturitate de 30 de ani, iar cuponul era de 5,125%.

Necesarul de finanţare a crescut cu 40% din cauza deficitului


Recent, MFP a revizuit estimarea privind necesarul de finanţare la 120 de miliarde de lei în 2020, în creştere cu 40% faţă de estimarea anterioară. Majorarea a survenit pe fondul creşterii deficitului bugetar în contextul crizei generate de pandemia Covid-19.

Anterior, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anticipa un necesar de finanțare de 86,9 miliarde de lei pentru acoperirea deficitului din acest an, precum și prin rostogolirea creditelor ajunse la scadență.

”Necesarul brut de finanțare la nivel guvernamental pentru anul 2020 se revizuiește la suma de 120 de miliarde de lei, determinat de nivelul previzionat de 6,7% din PIB (circa 72,5 miliarde de lei) al deficitului bugetar, urmare a primei rectificări bugetare aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2020, în sumă de circa 47,4 miliarde de lei”, se arată într-un document publicat de MFP.

Executivul plănuiește să finanțeze jumătate din deficit prin împrumuturi din piețele externe, se mai arată în documentul citat.


Suma planificată a fi atrasă de pe piețele externe prin emisiuni de euroobligațiuni se majorează la circa 7,7-8 miliarde de euro, iar cea de pe piața internă la circa 70 de miliarde de lei”, mai explică MFP.

În prima jumătate a acestui an, statul a împrumutat din piața internă circa 40,3 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), centralizate de cursdeguvernare.ro. Doar în luna iunie, statul a împrumutat 9,1 miliarde de lei, peste nivelul anunțat.

La împrumuturile interne se mai adaugă cele 6,3 miliarde de euro atrase prin emisiuni de euroobligațiuni în ianuarie și în mai.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: