Lituania, Letonia și Estonia și-au redeschis granițele în noaptea de joi spre vineri pentru călătoria cetățenilor lor, creând astfel prima zonă internă a UE în care se poate călători fără restricții.
Vameșii estonieni au înlăturat joi noaptea toate semnele care indicau vehicolelor să se oprească, apoi s-au strâns pentru a sărbători evenimentul la o cafea, transmite Reuters.
Ridicarea tuturor restricțiilor de circulație în zonă vizează doar cetățenii și transporturile companiilor celor 3 state, restul cetățenilor UE fiind în continuare obligați la 14 zile de izolare după intrarea în aceste țări.
Decizia Statelor Baltice apare în contextul în care Comisia Europeană a solicitat miercuri statelor membre să își redeschidă treptat granițele, ideal după proceduri comune.
Cazurile de infecție cu coronavirus din cele 3 țări baltice sunt în puternică scădere, niciunul dintre cele 3 state nu a raportat joi mai mult de 7 noi infecții. Majoritatea restricțiilor impuse de pandemie în Estonia, Lituania și Letonia au fost relaxate de la finalul lunii aprilie.
În regiune s-au raportat ceva mai puțin de 150 de decese. Decizia comună este privită drept un important pas pentru repornirea economiilor celor 3 state. Restricțiile de călătorie au mai fost relaxate în această săptămână și între Finlanda și Estonia și între Polonia și Lituania, dar numai pentru motive de afaceri sau educație. Nici Polonia și nici Finlanda nu se grăbesc să adere la mica zonă de călătorii fără restricții inaugurată de Statele Baltice.