9 iulie, 2012

Hidroelectrica a cerut ANRE să aprobe creşterea cu 74% a preţului de vânzare a energiei prin contractele reglementate, de la 72 lei la cel puţin 125 lei/ MWh, echivalentul costului de producţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

Hidroelectrica vinde energie atât pe piaţa reglementată, cât şi pe cea concurenţială sau prin contracte bilaterale. Tarifele pe piaţa reglementată (populaţia şi micii consumatori non-casnici) sunt stabilite de către ANRE.

Comparativ, compania vinde „băieţilor deştepţi” energie la un preţ mediu de 130 lei/ MWh, uşor peste costul de producţie.


Reprezentanţii companiei de stat, aflată în insolvenţă, au anunţat la finele anului trecut că au cerut ANRE să permită majorarea, de la 1 ianuarie, a tarifelor reglementate la care compania livrează energia, cu până la 50%, din cauza creşterii costurilor.

Preţurile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori au crescut, la 1 iulie, în medie cu 5%, pentru ajustarea costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei şi respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI.

Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa energiri pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.


ANRE a anunţat recent că pentru consumatorii casnici procentajul de achiziţie din piaţa concurenţială trebuie să crească la 10% în iulie 2013, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 şi la 40% în ianuarie 2015. Alte trepte de creştere de 10 puncte au fost stabilite pentru iulie 2015, ianuarie şi iulie 2016, ianuarie şi iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.

La consumatorii noncasnici procentajul de achiziţie din piaţa noncurenţială este stabilit la 15% încă din septembrie 2012 şi trebuie să urce la 30% în ianuarie 2013, 45% în aprilie 2013, 65% în iulie 2013, 85% în septembrie 2013, pentru ca în ianuarie 2014 să se ajungă la 100%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: