joi

25 aprilie, 2024

5 ianuarie, 2023

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că, în contextul creșterii cazurilor de gripă, este declarată stare de alertă epidemică. Masca de protecție devine din nou obligatorie în unitățile spitalicești, iar pentru populație este „la nivel de recomandare”, mai ales în zonele aglomerate. „Nu se pune problema unor restricții”, a precizat ministrul.

„Orice persoană care e răcită trebuie să evite se revină în colectivitate până la dispariția simptomelor. Cel mai important e să fii izolat, să nu transmiți mai departe infecția respiratorie.

Colegii mei au recomandat ca antibioticele să nu fie utilizate în infecțiile virale, iar pacienții să se prezinte la unitățile de primiri urgențe în cazurile medii și grave. Cei cu forme ușoare trebuie să se adreseze medicilor de familie, să nu aglomereze camerele de urgențe”, a mai declarat Alexandru Rafila.


Ministerul Sănătății a organizat joi o ședință pentru stabilirea scenariilor de lucru în perioada următoare, în contextul creșterii numărului de cazuri de gripă.

”Situația actuală depășește sensibil, cu peste 20% media multianuală a perioadei de referință – ultimii 5 ani prepandemice. Vârful era mai târziu, în luna februarie. De data aceasta avem în decembrie-ianuarie. Înseamnă că sezonul gripal e mai rapid.

Rata de pozitivare a testelor depășește cu mult 10%. Datele din ultima săptămână au ajuns la 37% dintre probe pozitive.

Este posibil ca în acest sezon vârful să fie atins în perioada 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere”, a descris situația ministrul Sănătății.

Școala începe în condiții normale


”Precizăm, înainte de toate, că şcolile se vor redeschide în condiţii normale şi nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid”, a transmis și Ministerul Educaţiei după  întâlnirea convocată de Ministerul Sănătăţii, la care a participat ministrul Ligia Deca însoţită de secretarul de stat Sorin Ion. 

Conform Ministerului Educţiei, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, va fi luată în calcul încheierea unui protocol comun ME-MS.

Ce măsuri anunță Ministerul Sănătății

Între măsurile anunțate de Alexandru Rafila:

  • Sunt măsurile din pandemie: evitarea aglomerației, igiena adecvată, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii, purtarea măștii de protecție în spații închise
  • În școli și grădinițe: triajul zilinic, utilizarea măștii de către cadrele didactice și eventual de către copii, asigurarea materialelor de dezinfecție
  • Am discutat ca spitalele să asigure stocurile de antivirale și să refacă stocurile de echipamente de protecție
  • Vom discuta cu producărorii și distribuitorii de medicamente pentru a găsi o soluție de refacere a stocurilor, mai ales de Paracetamol sau Ibuprofen pentru copii și Tamiflu
  • Se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu.

Trend puternic ascendent al cazurilor de gripă clinică

Potrivit datelor publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 19-25 decembrie (săptămâna 51/2022) s-au înregistrat, la nivel naţional, 140.688 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), comparativ cu 101.059 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 38.322 cazuri înregistrate în săptămâna similară din2021. 

În săptămâna 51 au fost raportate la nivel naţional 2.685 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 1.644 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă intervalului 19-25 decembrie 2022 şi cu 79 de cazuri înregistrate în S51/2021.

Până în prezent, nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Referitor la lipsa unor medicamente din farmacii, ministrul Alexandru Rafila a precizat că de o lună poate fi observată o creştere mare a consumului de antitermice şi antiinflamatoare.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: