Stânga și dreapta copiilor. București, 17 octombrie 2012 - CursDeGuvernare.ro
miercuri

20 octombrie, 2021

Stânga și dreapta copiilor. București, 17 octombrie 2012

18 octombrie, 2012

Multă lume înfierbântată de evenimentele de la București de miercuri (congresul PPE și mega-mitungul USL) – venin politic, acuzații și insulte, invective.
Nu slujește la nimic: Nu jurizăm spectacolul unor inși plini de ei care vor să ne ia ochii pentru nota finală din 9 decembrie; ci scormonim dedesubtul acestor veritabile demonstrații de forță, încercând să ghicim ce ne așteaptă după ce festivalul se va fi terminat și ne vom întoarce cu toții acasă să suportăm ce am ales.

Mai întâi: ziua de miercuri e un adevărat simbol – de la alegerile din 1996 nu am avut o luptă politică atât de puternic ideologizată. Cauzele sunt multe, țin de proiecția ideologiei în economii și societăți, ele vor produce efecte foarte concrete, începând cu mediul de afaceri și terminând cu asistența defavorizaților.

Presiunea pe România vine din Europa, acolo unde volatilitatea termenilor ”creștere economică” și ”austeritate” împarte lumea în tabere greu conciliabile în jurul unei politici economice comune. Unde mai pui că diferențele severe de competitivitate (dintre țări, dintre faliile continentului) lasă fără obiect ecuațiile și miraculoasele formule de salvare ale Nobelilor din economie. Pentru că despre ASTA (ar trebui să) vorbim, nu despre spectacole.


Dar cele două spectacole își au și ele rostul lor: arată ce au în cap actorii, care aici, în România, se joacă de-a stânga și de-a dreapta cu cabotinismul unor copii. Să vedem, deci, erorile – nu binele (că nu binele ne dă pe noi afară din casă) :

1- Mitingul de lansare a candidaților USL.

Cei care condamnă un atare festival să se mai gândească: e politică + suntem deja în campanie electorală + o galerie de supercelebrități politice europene cum au fost participanții la congresul PPE la București (Merkel, Barroso, Martens etc, etc) – orice partid ar fi încercat să contrabalseze un atare eveniment.

Problema este cum a fost ”vândut” spectacolul de pe Arena națională și ce erori zac în mintea acestor copii care se joacă de-a stânga:

a. Cartea ”naționalismului”, povestea cu ”românii – slugi ale Europei” etc, etc – nu sunt doar rudimentare (de la Dl. Crin Antonescu nici nu ne mai așteptăm la altceva) din punct de vedere politic, total inadecvate realităților care frământă mințile liderilor europeni deopotrivă de stânga și de dreapta.


Dar ea este, în primul rând, contraproductivă. Ceea ce nu înțelege stânga românescă (devansată cam cu 10 ani față de fenomenele care transformă Europa) este că tocmai izolarea o ține departe de dezideratele de stânga: un loc pentru România obținut prin înțelegere și aport reciproc la decizia reală în Europa iminentă, o voce sobră și credibilă la masa dezbaterilor pentru soluții la baza societății și o poziție avantajoasă în politicile de coeziune.

Când toată lumea a înțeles de mult că integrarea puternică e un proces ireversibil, stânga românească o ia în sens invers (din Europa înapoi, în România!), în loc să se avânte în hățișul de dileme cărora toată lumea încearcă să le dea de capăt.

Exemplul opozițiilor de tot felul cu care Polonia și-a câștigat respectul la Bruxelles nu e relevant și nu e de imitat de stânga românească : Polonia a vorbit mereu de pe altă poziție, rezultatele ei economice o așează în altă ligă, când în România capitalismul se năștea ca un ”comunsim cu față umană” Varșovia avea 12 ani de evoluție politică anticomunistă și alți câteva sute de Occident. De altfel, înainte de-a fi o țară din Est, Polonia e o țară din Nord, iar asta se va vedea în următorii 10-15 ani.

b. Un alt lucru pe care ni l-a arătat discursul stângii românești de la mitingul de miercuri: ignorarea zonelor asupra cărora stânga ar trebui să vegheze în acest complicat proces de construcție a Europei. Criza a polarizat societățile, diferențele dintre bogați și săraci au crescut – la fel și cele dintre corporații și mediul de afaceri din zona IMM-urilor – o categorie atât de vitregită de scăderea consumului și producției în miezul oricărei economii. Aici, în această zonă a dezbaterii și căutărilor unor soluții ar fi în Europa o bună pâine de mâncat pentru stânga românească.

Se iau decizii, se schimbă instituții, se reașează sistemele economice, se schimbă paradigmele de dezvoltare, se așează și se negociază bazele unei umaniăți care va arăta altfel decât în ultimii 50 de ani – puțini dintre decidenți pot anticipa consecințele pe cetățeni, pe sistemele sociale, pe mediul de afaceri de mijloc. Stânga noastră le răspunde – în campania electorală, adică în termenul la care se etalează viziuni și soluții – cu discursuri despre ”popor” și ”slugi la Europa”.

Sigur că problema se poate pune: dar asta numai în măsura în care niște puști care se joacă de-a stânga în România nu înțeleg că orice formă de naționalism provoacă oroare într-o UE aflată pe muchie de cuțit, și în care popoarele (fără ghilimele) vor fi prezente prin elemente de identitate complementare cu civilizația comunitară. Dar când vezi cum au ruinat în doar câteva luni ICR-ul…

c. De ce tace Hollande – marele stângist al unuia din cele mai complicate momente în Europa – când vine vorba de ”frații” săi ideologici din România, măcar că Victor Ponta îl pomenește până și în somn? Sau stânga spaniolă? Sau laburiștii britanici – unde au fost când ”dreapta” europeană ”subjuga și dicta poporului român” astă vară? Ca să nu mai vorbim de SPD-ul german.

Miercuri, la lansarea candidaților pentru parlamentare, chiar sub ochii liderului socialiștilor europeni (bulgarul Serghei Stanișev) USL n-a găsit un mesaj esențial către cei pe care ar trebui să se bizuie în cazul că va câștiga alegerile: stânga europeană și planurile ei. Măcar pentru faptul că a pus-o în situația de a-și muta intempestiv congresul de la București la Bruxelles după prestația politică a PSD de astă vară.

d. De altfel, stânga românească are o mare problemă în Europa, pe care a ratat și miercuri, la întrarea într-o campanie electorală, să și-o clarifice. Poziția față de Rusia, într-un moment în care Europa însăși își pune problema unei atitudini comune.

Nu e niciun secret că Rusia, în plină degringoladă a crizei europene, încearcă să pună un picior în ușă, forțând acolo unde e balamaua mai slabă.

Iar argumentul că Rusia e un partener comercial curtat de țări din Vest Nu ține decât până la un punct: e vorba de țări suficient de puternice, cu o structură politică și a societății ireversibilă, capabile să reziste asaltului strategic și investițional al ”marelui vecin de la Răsărit”. Dar România s-ar putea trezi în situația vânătorului care se duce în pădure cu pușca, se întâlnește cu ursul, care-i ia pușca, după care …. Și iar, tot cu pușca, tot cu ursul…

O atare relație presupune strategie în relațiile comerciale, un sistem de protecție responsabil și calitate umană a politicianului aflat la decizie – abia aici putem face recurs la ”patriotism”. O știre tratată superficial de presa românească – despre înființarea unei noi companii de stat care să gestioneze companie de stat, care să intermedieze pe piața rusească produsele celorlalte companii de stat” target=”_blank”>relațiile comerciale dintre industria noastră de stat și Rusia – AICI: ce bine trebuie să-și amintească dl. Dan Voiculescu de intreprinderea de comerț exterior de pe vremea lui Ceaușescu.

Mă tem că stânga noastră e puțin altfel decât stânga europeană, iar aderența la o viziune comunitară nu i-a fost miercuri printre priorități. Dacă, firește, are această aderență.

2- PDL la Congresul PPE

Dreapta reprezentată de PDL știe un lucru: e foarte bine să fii în relații bune cu decidentul. Iar prezența lui Barroso, Merkel și a celorlalți lideri la București, alături de mesajele explicite de susținere politică au dat spectacolului de la Casa Poporului nu doar sobrietatea și anvergura, ci și miza față de care mitingul USL nu a fost decât un kitch de serbare.

S-a vorbit despre criză, despre planurile viitoare ale Uniunii, viteze, integrări, coeziuni. Au vorbit ”ei”, adică ”Ei”. Discursurile au atins chestiuni de interes european, așa că PDL n-a avut ocazia să vorbească și despre ce înseamnă o guvernare de dreapta în România: problema e că ”momentul magic” a trecut, și că în campania care va urma nu vom afla nimic nici despre rateurile și nici despre planurile dreptei.

Trebuie, așadar, să disociem de PDL și intervențiile de la congres și discursul lui Traian Băsescu (e altceva) și să vedem în ce măsură partidul lui Vasile Blaga și Adriean Videanu își justifică apropierea de dreapta europeană.

a. E aproape hilar să vezi liderii PDL într-o adunare în care se vorbește de principii, măsuri și construcție de dreapta, în timp ce în România sunt preluate doar niște clișee ideologice din dreapta europeană de pe timpul lui Stalin.

Desigur, la congres s-a vorbit despre necesitatea schimbării paradigmei de creștere și despre austeritate. Dar sunt și lucruri de care nu se putea vorbi:

-, în 3 ani de guvernare de dreapta, companiile de stat nu doar că Nu au fost restructurate (așa cum te-ai aștepta de la dreapta), ci și-au dublat pierderile. Dreapta a luat impozite de la mediul de afaceri și clasa de mijloc și le-a vărsat în găurile negre conservate, îndeobște, de stânga.
-, în 3 ani de guvernare de dreapta deprofesionalizarea României s-a accelerat: în toți cei 3 ani, în România nu a funționat nicio școală profesională publică pentru calificarea ”mâinii de lucru”.

-, în tot acest timp nu s-a reușit elaborarea unei legi a Sănătății care să rezolve sau să atenueze problema deficitelor structurale din sistem. Singura încercare a eșuat pentru că legea nu fusese făcută pentru a așeza sistemul, ci desenată după interesele celor din spatele legiuitorilor.

Două lucruri a spus Merkel și e greu de crezut că le-a înțeles dreapta românească de față: ”o economie socială de piață” și ”puțină ordine în Europa”. Aici economia socială de piață a fost declarată moartă încă înainte de-a se naște, cât despre ordine…

b. Privind la fețele ”popularilor” noștri așezate miercuri lângă Merkel și Barroso, te poți gândi ce strategie au oamenii ăștia, care tocmai intră în campania electorală, privind avantajele cu care Românie urmează să-și caute, să-și găsească și să-și negocieze poziția chiar cu ”frații întru ideologie”.

Care e strategia gestionării resurselor naturale – care în câțiva ani va fi un atu puternic în noua Europă – și care ne-ar putea oferi și niște avantaje pe piața internă, altele decât niște comisioane încasate de niște inși la privatizări? Sau la stabilirea redevențelor?

Care e strategia unei reindustrializări, a unei schimbări de structură a economiei cu accent pe valoarea adăugată, astfel încât să contăm nu numai pe la congresele dreptei europene sau la mâini ridicate în PE?

Care e planul de-a păstra în România, atașată unui program economic cu bătaie lungă, mâna de lucru înalt calificată – celula de bază producătoare de PIB?

Ora ”astrală” a PDL în această campanie electorală a trecut miercuri, și mă tem că despre cele amintite mai sus nu vom mai auzi. În locul lor o să ascultăm, când PDL se va afla în dificultate, aceleași nesfârșite clișee despre ”dreapta” pe care le-a învățat până și dl. Boc.

c. Dacă pentru USL ziua de miercuri a însemnat lansarea candidaților, pentru PDL a constituit consfințirea lor și închiderea oricărei discuții – ce mai ai de propus sau negociat cu ”greii” care au respirat aer între Merkel și Barroso?

Toți se întorc, scăderea stângii în sondaje i-a adunat înapoi pe liste pe ciracii dreptei care se dăduseră la fund, ”înnoirea clasei politice” (MR Ungureanu e ținut pe coji de nucă, oamenii noi au primit locuri neeligibile, clienții cu bani se pun în mișcare, oamenii din mediul de afaceri sănătos sunt buni numai să te pozezi cu ei) se mai amână un mandat.

Dacă nu ar fi criză, dacă economia ar merge și dacă s-ar găsi bani, ar fi exact ca în 2005…

***

Spuneam mai sus că, de la alegerile din 1996 nicio campanie n-a fost atât de puternic ideologizată. Și că ziua de miercuri e, din punctul ăsta de vedere un simbol.

E din două puncte de vedere. Primul – prezența liderilor dreptei la București a determinat stânga să facă totul pentru a se deosebi (din păcate cu orice preț) de cealaltă adunare; totul s-a sfârșit cu o festivistă ”demonstrație de forță”, dar care nu va acoperi prostiile spuse acolo.
Al doilea – adeziunea PDL-iștilor la principiile actualilor decidenți de la Bruxelles e pur formală – nu există o strategie concretă ”locală”, pentru problemele la care ar trebui să aibă soluții o dreaptă dincoace de Nădlac, orice scamă de reformă va fi făcută tot sub presiunea finanțatorilor. Însă vor invoca în campania împotriva stângii certificatul de bună purtare primit de la Merkel și Barroso. Iar miza acestora (mai degrabă speriați de prestația de astă vară a USL decât convinși de eficiența dreptei românești) va fi tot în capacitatea lui Traian Băsescu de-a implementa ”aici” ce se discută ”acolo” – sau măcar de-a nu face prostii ireparabile.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Și USL și PDL vor insista în următoarele săptămâni pe ceea ce am văzut cu toții miercuri seara pe Arena națională și în Palatul Parlamentului. Și se vor juca de-a stânga și de-a dreapta – sau mai bine zis, de-a ce înțelege fiecare din cuvintele astea.

Și ce vor spune și ce vor face va deveni decizie și chiar se va întâmpla.

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr