Stabilirea bugetului UE – implicații pentru România

Modificările bugetare propuse de președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, ar avea ca efect o scădere a fondurilor alocate României de 7-8 miliarde euro pentru perioada 2014 – 2020 și noi condiții de accesare a banilor. Dar poziția exprimată de acesta nu este decât un compromis între solicitările de diminuare drastică a bugetului UE, venite din partea Marii Britanii sau Olandei, poziția moderată a Germaniei sau Franței și poziția de conservare a sumelor inițiale, pe care se situează toate țările care beneficiază masiv de pe urma programelor de coeziune.

Dar nu atât reducerea bugetului îngrijorează țările europene beneficiare, deoarece ajustarea de 75 – 80 miliarde euro are o dimensiune redusă comparativ cu cererile de 150 miliarde euro diminuare sau cu nivelul total de 1.033 miliarde euro al bugetului european pe șapte ani, ci modificarea condițiilor tehnice impuse.

S-a bătut monedă pe ideea că suma alocată României va fi cu opt miliarde euro mai mică. Dar, oricum, nu se poate merge cu argumente convingătoare pe ideea că vom reuși să atingem un asemenea nivel de absorbție încât să ne lipsească la final cele opt miliarde euro. În schimb, consecințele măsurilor tehnice, se vor vedea de la primii bani luați nu de la eventualii ultimi bani accesați.

Condițiile tehnice care afectează România

• *reducerea nivelului de cofinanțare a proiectelor UE de la bugetul comunitar de la 85% la 75% (cost suplimentar în bugetul Romaniei de până la 6 miliarde euro),
• *trecerea TVA în categoria cheltuielilor neeligibile (cheltuieli suplimentare din bugetul național de până la 12 miliarde euro)
• *reducerea avansurilor plătite din fonduri europene de la 7% la 2%.

Premierul a cuantificat efectul acestor măsuri restrictive la 400 de euro pentru fiecare cetățean. Adică 57 de euro pe an sau ceva mai mult de 20 lei pe lună la cursul actual. Nu e de neglijat, dar nici nu e un capăt de țară. Măcar să fim noi capabili să avem destule proiecte eligibile, să avem bani de cofinanțare în bugetul național și să luăm banii oferiți de UE fără să-i vămunim de o parte mult mai consistentă decât cei 57 de euro menționați.

Sectorul cel mai sensibil la o eventuală reducere a fondurilor este cel agricol. Potrivit premierului Victor Ponta, începând din 2007, Romania a beneficiat de plăți directe pentru agricultura în sumă de 3,4 miliarde euro dintr-un total de 6,5 miliarde euro. Pentru dezvoltare rurală a atras 3,6 miliarde euro, reprezentând aproape jumatate din total iar estimarea oficială este că estimat că gradul de utilizare ar urma să treacă de 80% în intervalul 2013-2015.

Altminteri, până la suma de pornire pusă la dispoziție de UE și la negocierile cu sau fără fluturarea dreptului de veto, ar trebui să ne punem ordine în partea de utilizare a banilor, care ne privește direct la nivel național. Demn de reținut, România a suportat corecții financiare de aproape 600 milioane euro pentru nereguli identificate de către Comisia Europeană în derularea proiectelor pe intervalul 2009-2011.

Evident, combinația dintre absorbția redusă și neregulile destul de mari constatate ( vezi și suspendarea plăților la programele operaționale) , alimentează suspiciunile că fondurile europene prezintă interes numai dacă pot fi ”sifonate” pe proiecte punctuale, nu pentru dezvoltarea extinsă și rapidă a țării, cu efect palapabil în reducerea decalajelor de dezvoltare.

Reamintim că, potrivit unui raport al Consiliului Fiscal cu date definitive pentru perioada 2007 – 2009 ( banii pot fi trași după regulile N+2 și N+3, până la trei ani de la finalul anului de referință), România se află în postura de singura țara din cele zece foste comuniste aflată în poziția de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 0,46 miliarde euro.

Așadar, dacă ținem cont de faptul că sutem și contributori la bugetul UE, efectul absorbției reduse s-a amplificat până la anularea beneficiilor. Astfel, ar trebui să vedem ce am reușit să încasăm per total și nu gradul de absorbție de 10% pentru perioada amintită, care nu asigură o poziție de beneficiar net. Pe scurt, adevărul este că am ratat intrarea financiară în UE, ceea ce generează și poziția dificilă la negocierile actuale.

Explicația sintagmei ”încălcarea tratatatului ”, utilizată drept motivație pentru veto, constă în impunerea unui plafon pentru țările ce au avut o rată de absorbție cu 40% sub media UE. Dacă aceasta este estimată la 33%, sub pragul ce rezultă pe cale de consecință, de circa 20%, se va afla în mod cert numai România ( Bulgaria este la limită). De aici, invocarea unei reguli discriminatorii, ce ar afecta un singur stat membru.

Altminteri, din partea puterii parlamentare și din partea prețedinției s-au vehiculat opinii că bugetul propus de Herman Van Rompuy este inadmisibil. Sau că și alte state, precum Spania, consideră inacceptabile propunerile de reducere a sumelor alocate cu 75 miliarde euro. Dar, deși de înțeles prin prisma intereselor naționale, acaestă abordare are un viciu elementar de logică.

Țările donatoare sunt donatoare pentru că donează. Dacă este vorba despre obligativitatea de a contribui musai într-un anumit cuantum la politica de coeziune nu prea mai e vorba despre donații. De altfel, marile puteri economice europene se confruntă cu probleme tot mai grave la ele acasă. Ar fi ridicol să ia măsuri de austeritate la nivel național și să păstreze neschimbate obligațiile la nivel internațional.

Practic, ca ordin de mărime, ar fi urmat să trecem de la alocări de circa 34 miliarde euro la 40 – 45 miliarde euro, rezultat direct al creșterii programate a subvențiilor pentru agricultori spre nivelurile din țările dezvoltate. O reducere de 7 – 8 miliarde euro este o pierdere semnificativă, dar una mai degrabă de tip ”manque a gagner” ( lipsa unui câștig așteptat, nu o pierdere propriu-zisă).

Tot ce se poate face este să se ajungă la un compromis rezonabil între banii lor și nevoile noastre, După care, să avem grijă să luăm cel puțin majoritatea banilor înainte de a ne duce să cerem sume imense comparativ cu bugetul nostru național. Adică e bine să ne ajute alții cât mai mult pe banii lor dar, să fim corecți, numai după și dacă dovedim că vrem să ne ajutăm singuri.