SRI urmează să predea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) aproximativ 2.900.000 de înregistrări, 49.000 de dosare de cadre pe suport hârtie, precum şi 6.000.000 de fişe.
Procesul de predare a arhivei a fost întrerupt mai mulți ani, iar directorul SRI, Eduard Hellvig, declara în decembrie 2021 că instituția pe care o conduce a insistat ca CNSAS să preia toate documentele, însă Consiliul a refuzat, susținând că nu are spațiu suficient:
„Toate arhivele care provin de la vechea Securitate trebuie predate CNSAS. Acum, sigur, noi încercăm să predăm CNSAS-ului, pot să spun deja de ani de zile, ce avem şi mi se spune că nu există spaţiu. Acum, cu tot respectul, dacă vrem să nu primim sau să luăm arhivele, putem să avem tot felul de argumente.”
Cum urmează să fie transferate arhivele rămase la SRI, potrivit unui comunicat al CNSAS:
- 3.502 dosare cu peste 10.000 de volume din Fondurile Informativ, Reţea, Documentar, Penal, Neoperativ, Bibliotecă şi 0110, pe suport hârtie
- vor fi transferate 3.184 de role de film şi 7.562 de jachete pe microfilm, pe care sunt arhivate 184.111 dosare din Fondurile Informativ, Reţea, 0110, Documentar şi Penal, precum şi şase role cu fotografii şi documente din Fondul Penal şi 30 de benzi de magnetofon
- în format electronic, vor fi transmise date din evidenţa Centrului de Informatică şi Documentare (CID), însumând aproximativ 2.900.000 de înregistrări, precum şi un număr de 49.000 de dosare de cadre pe suport hârtie, însumând circa 1.200 metri liniari de arhivă
- ulterior, vor fi predate circa 6.000.000 de fişe din Cartoteca Generală Documentară
„Dosarele vor intra în arhiva CNSAS şi vor fi puse la dispoziţia publicului interesat de cunoaşterea istoriei României din perioada comunistă”, mai arată comunicatul Consiliului.