3 aprilie, 2020

Spitalele aflate acum în subordinea administrațiilor locale sunt transferate, pe perioada pandemiei, în subordinea Ministerului Sănătății, a anunțat vineri ministrul Nelu Tătaru.

În prezent, în România există trei focare locale – la Suceava, Arad și Deva – în toate aceste orașe principalul transmițător fiind chiar spitalele județene, subordonate consiliilor județene.

Decizia vine cu întârziere, pentru că se știa că influența politică este mult mai puternică în aceste unități unde numirile sunt făcute de președinții de CJ-uri.


Transferul va permite ministerului inclusiv demiterea conducerilor actuale și numirea unor specialiști în lcoul managerilor care puteau fi și economiști.

(Citiți și: Demisia în masă a medicilor: problema și căutarea soluțiilor)

Viorel Rotilă, profesor universitar și manager al Federației Solidaritatea Sanitară, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că dubla suborodnare a spitalelor este una dintre problemele sistemului în combaterea epidemiei.

Două sunt aspectele ce au generat distorsiuni pe canalul de comunicare cu autoritățile centrale ce coordonează răspunsul la epidemie, a explicat Viorel Rotilă:

  • obediența unor șefi de spitale (care au raportat lucruri false, că stăteau mult mai bine decât arăta realitatea)
  • subordonarea față de autoritățile locale – a dus la ascultarea oamenilor politici din județ (președinții consiliilor județene), cum s-a întâmplat la Suceava, unde testele au fost făcute nelegal unor persoane din protipendada orașului, în timp ce probele luate medicilor s-au deteriorat așteptând să fie trimise către laboratoare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: