sâmbătă

4 mai, 2024

24 aprilie, 2024

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și Tomáš Boček, viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru Ţările Beneficiare, au semnat miercuri, la Paris, un grant de 1,846 mil. euro pentru spitalul din Sectorul 6. Fondurile sunt nerambursabile şi vor fi folosite pentru asistenţa tehnică.

În a doua etapă, spitalul va primi din partea BDCE o finanţare în valoare de 72,9 milioane de euro, la care se vor adăuga fonduri europene şi bani de la bugetul local şi de stat. Costul total este estimat la peste 145 de milioane de euro.

Proiectul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, prin Platforma de Consiliere InvestEU și a fost analizat şi evaluat încă din 2022, de către experţii BDCE.


Va fi primul spital generalist construit de o autoritate publică din București, în ultimii 34 de ani.

„După o muncă titanică, iată că au venit şi primele rezultate. Faptul că am primit aceşti bani ne demonstrează că proiectul este unul matur şi extrem de important, care îndeplineşte toate condiţiile. BDCE finanţează doar proiecte bine întocmite. Din partea băncii, primim expertiză în construirea şi managementul spitalelor, experţi care să ne îndrume pe tot parcursul implementării. Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi, zece secţii, opt săli de operaţii, şapte săli de naşteri şi compartiment de primiri urgenţe. Va fi construit pe Bd. Timişoara 101 E, între Militari şi Drumul Taberei, aproape de Autostrada A1, de unde vor putea fi preluate rapid şi victimele accidentelor rutiere”, a declarat Ciprian Ciucu, citat într-un comunicat al Primăriei Sectorului 6.

Spitalul Sectorului 6, în cifre:

  • Cost estimat: 145.839.091 euro;
  • Suprafaţă totală: 30.413 mp (din care 15.400 pentru spaţii spitaliceşti);
  • 307 paturi (257 cu spitalizare continuă şi 50 cu spitalizare de zi);
  • 8 săli de operaţii;
  • 7 săli de naşteri;
  • 75 de cabinete medicale;
  • 10 secţii: Cardiologie, Chirurgie, Medicină internă, Neonatologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulţi si Unitate Terapie Intensivă neonatologie. 
  • 1 compartiment de primiri urgenţe de 1.689 mp.


Stadiul proiectului

  • Până la finalul anului 2023, a fost finalizat studiul de fezabilitate şi au fost aprobaţi în Consiliul Local Sector 6 indicatorii tehnico-economici;

  • De asemenea, a fost întocmită documentaţia urbanistică necesară acestui proiect, un plan Urbanistic de Detaliu, şi acesta aprobat;

  • Au fost finalizate documentaţiile tehnice şi s-au încheiat contractele pentru devierea reţelelor care afectează terenul – liniile de înaltă tensiune şi conductele de gaz. Primăria Sectorului 6 a semnat contractele de execuţie, iar lucrările de deviere se află în desfăşurare;

  • Concomitent cu aceste lucrări în teren, autoritatea locală e în procedură de achiziţie a unui expert tehnic extern, specializat pe acest tip de proiect de investiţii, care să realizeze caietul de sarcini pentru Proiectare, Execuţie, Echipare şi Mentenanţă. Acesta va sta la baza licitaţiei pentru realizarea fizică a spitalului.

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) este o bancă multilaterală de dezvoltare, a cărei misiune unică este să promoveze coeziunea socială în cele 43 de state-membre din toată Europa. BDCE finanţează investiţii în sectoarele sociale precum educaţie, sănătate şi locuinţe accesibile, care se axează pe nevoile categoriilor de persoane vulnerabile. Printre beneficiarii împrumuturilor se numără guverne, autorităţi de la nivel local şi regional, bănci publice şi private, organizaţii non-profit şi altele.

Ca bancă multilaterală cu rating excelent de credit, BDCE se şi auto-finanţează pe pieţele internaţionale de capital. Aprobă proiecte în baza unor criterii stricte de natură socială, de mediu şi de guvernanţă şi oferă asistenţă tehnică. În plus, BDCE primeşte fonduri de la donatori, pentru a-şi completa activităţile.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: