Primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO, intră duminică seară în România, pe la vama Nădlac.
Un al doilea convoi, constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc (principalul tanc de luptă al Franței), urmează să intre în România în luna noiembrie.
Și Spania va trimite, în lunile următoare, mai multe avioane de vânătoare în Bulgaria şi România pentru a întări prezenţa militară pe flancul de est al NATO.
Spania va trimite, din decembrie până la sfârșitul lui martie 2023, opt avioane de vânătoare F18M şi 130 de militari.
În România, la baza de la Schitu, este deja desfăşurat un „radar de supraveghere aeriană cu rază lungă”. Trimis de Spania, radarul rămâne în România până la mijlocul anului 2023.
Acest radar, activ 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, permite „controlarea spaţiului aerian pe flancul de est al NATO” datorită celor 38 de militari trimişi pentru a-l opera.
Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră.
Franţa a preluat rolul de naţiune-lider, batalionului francez dislocat în România fiind completat, pe bază rotaţională, cu efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos.
BGFP (Grupul de luptă al NATO) contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa, şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic.
Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre.