8 iunie, 2020

Curtea Supremă a Spaniei a deschis o investigație asupra fostului rege Juan Carlos (foto) pentru a stabili dacă acesta poate fi cercetat penal în cazul atribuirii unui contract de către Arabia Saudită pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză, anunță luni Reuters.

Un procuror va investiga dacă fostul monarh poate fi inclus în dosar datorită unor acțiuni care au avut loc după ce acesta și-a pierdut imunitatea, adică după momentul abdicării în favoarea fiului său, Felipe.

„Ancheta va investiga dacă faptele care au avut loc după ce regele a abdicat în iunie 2014, iar acesta nu mai era protejat de imunitate, pot fi reţinute sau trebuie să fie respinse în cadrul unei proceduri penale”, a anunțat procurorul general.


Juan Carlos a fost apreciat pentru rolul pe care l-a jucat în tranziția Spaniei către democrație consolidată înainte ca diverse scandaluri să-i erodeze imaginea publică, situație care a forțat abdicarea sa în favoarea fiului.

Investigația cu privire la fostul rege a fost disjunsă dintr-o altă anchetă a parchetului anticorupție cu privire la atribuirea în 2011 a unui contract de construire a unei linii feroviare de mare viteză care să lege orașele Medina și Mecca din Arabia Saudită.

La mijlocul lunii martie, regele Felipe a anunțat că a renunțat la orice moștenire din partea tatălui său și că i-a tăiat acestuia alocația anuală pe fondul suspiciunilor de corupție.

Juan Carlos a domnit 38 de ani în Spania, unde a acces la tron după moartea dictatorului Franco.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: