16 mai, 2021

Compania SpaceX a lansat sâmbătă seară racheta reciclabilă Falcon 9 cu un nou lot, de 52 de sateliţi, pentru reţeaua sa de internet Starlink.

Pe lângă sateliţii meniţi să furnizeze internet de bandă largă, racheta a avut la bord şi un satelit radar, Capella Synthetic Aperture (SAR), şi un nanosatelit, Tyvak-0130, a precizat SpaceX pe contul său de Twitter.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi Atmosferei din SUA (NOAA), Tyvak-0130 este un „nanosatelit de observaţie astronomică a spectrului optic”.


Lansarea a avut loc la 18:56 ora locală (22:56 GMT) de la complexul 39 A al Staţiei spaţiale Kennedy, din Cape Canaveral (estul Floridei), iar după 8 minute şi 30 de prima treaptă a rachetei a revenit cu succes, pe una dintre cele două barje din Oceanul Atlantic care poartă numele „Of Course I Still Love You”.

Cea de sâmbătă a fost cea de-a treia misiune Falcon 9 din ultimele două săptămâni şi a 15-a misiune Falcon 9 pe anul 2021, scrie EFE, preluată de Agerpres.

Din 2010 au avut loc cel puţin 116 lansări cu această rachetă considerată „calul de bătaie” al companiei lui Elon Musk, proprietar şi al automobilelor electrice Tesla, şi partener al NASA în programul de trimitere de astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională la borul unor navete spaţiale lansate de pe teritoriul american.

Obiectivul companiei lui Musk este de a plasa 1.584 de sateliţi din programul Starlink pe orbita terestră, la aproximativ 549 de kilometri distanţă de Terra, o distanţă mai mică decât cea obişnuită pentru dispozitivele comerciale.


Constelaţia Starlink are drept scop furnizarea de internet de mare viteză pe Terra, sateliţii fiind plasaţi la o altitudine relativ joasă pentru a oferi un timp de răspuns rapid.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: